DECIZIE: Bogdan Mararu, condamnat la 15 ani de închisoare. Fratele sau a primit 12 ani
Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, condamnarea interlopilor Bogdan şi Răzvan Mararu la 15 ani, respectiv 12 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă, potrivit Agerpres.
Instanţa a menţinut starea de arest a acestora şi sechestrul impus. Tribunalul Bucureşti a dispus pentru cei doi plata de daune morale în valoare de 300.000 de euro şi daune materiale de 20.000 de euro.
Fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au fost trimişi în judecată pe 1 august 2013 de procurorii Parchetului Capitalei, fiind acuzaţi că l-au angajat pe moldoveanul Vitalie Proca să-l asasineze pe liderul lumii interlope din Piatra Neamţ, Ioan Dumitru Mironescu.
Potrivit Parchetului, fraţii Mararu sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de instigare la tentativă de omor calificat şi instigare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Anchetatorii susţin că în toamna anului 2012 ei l-au instigat şi i-au acordat sprijin lui Vitalie Proca pentru a-l ucide pe Ioan Mironescu.
Pe 26 noiembrie 2012, Vitalie Proca s-a deplasat în cartierul Vitan din Bucureşti, în urmărirea lui Ioan Mironescu, însă l-a confundat pe acesta cu un tânăr de 26 de ani, Răzvan Mircea Isăila, asupra căruia a tras mai multe focuri de armă cu un pistol mitralieră AK 47, în timp ce tânărul îşi parca autoturismul.
După ce a observat că Răzvan Mircea Isăila nu a decedat, Vitalie Proca a coborât din autoturism şi, folosind un pistol Makarov, a executat mai multe focuri de armă în direcţia tânărului.
Procurorii susţin că fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au luat hotărârea de a-l ucide pe Ioan Mironescu ca act de răzbunare, după ce acesta din urmă a comandat amplasarea, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2013, a unui dispozitiv exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, parcat în apropierea locuinţei acestuia din Piatra Neamţ. Atentatul a fost dejucat ca urmare a intervenţiei anchetatorilor.
Fraţii Mararu i-au dat lui Vitalie Proca bani şi un autoturism marca Audi A6, folosit de acesta la comiterea atentatului din cartierul Vitan, i-au oferit elementele necesare pentru identificarea lui Mironescu şi, prin intermediari, au ţinut permanent contactul cu Vitalie, anterior şi ulterior comiterii faptei.