Decizie de ultimă oră luată de Gigi Becali
Becali consideră că şeful IML Constanţa se face vinovat de abuz în serviciu. El îl acuză pe medicul legist că ar fi cerut un nou aviz de la Bucureşti referitor la diagnosticul bolii, deşi potrivit raportului celor 5 medici neurochirurgi, Becali trebuie să facă urgent această operaţie.
Gigi Becali a fost consultat de cinci medici neurochirurgi care au concluzionat că patronul Stelei are nevoie de intervenţia chirurgicală la coloana vertebrală, însă şeful Institutului de Medicină Legală Constanţa a certu ca raportul medico-legal că fie avizat la Bucureşti, de Comisia de Avizare şi Verificare, scrie RomâniaTV.net.
Din cauza acestui lucru, Gigi Becali a depus plângere penală împotriva şefului IML Constanţa, acuzându-l de abuz în serviciu.
Avocata Maria Vasii a declarat că plângerea depusă vine în contextul în care s-au emis opinii de avizare, în condiţiile în care legea nu permitea această cerere adresată judecătorului cauzei, competenţa pentru acest lucru revenind exclusiv numai organelor judiciare. Avocata spune că a considerat acest demers ca o încercare de a-l priva pe Gigi Becali de un drept legal, acela de o întrerupere de pedeapsă, ca urmare tocmai a concluziilor medicilor legişti împuterniciţi de instanţă.
Citeşte mai mult pe RomâniaTV.net.