DECIZIE de ultimă oră luată de Simona Halep
Simona Halep le-a spus jurnaliştilor după ce a câştigat turneul de la Dubai că se gândeşte să-şi cumpere o casă atunci când va ajunge în România, dar nu va rata o scurtă repriză de "shopping" într-un mall din Emirate, informează site-ul oficial al WTA.
Simona Halep a câştigat al zecelea trofeu din carieră, al doilea de categorie Premier 5, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 7-6 (4), pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 17, în finala turneului de la Dubai.
Citeşte şi: Simona Halep a câștigat turneul WTA de la Dubai
Premiul pentru triumful de la Dubai este de 456.000 de dolari, iar Halep a fost întrebată ce-şi va oferi după această victorie. "Bună întrebare. Am multe lucruri în minte, dar nu ştiu ce o să aleg. Sigur voi merge un pic la mall pentru a-mi cumpăra ceva, dar nu foarte mare. Când voi ajunge acasă, mă voi uita, cred, după o casă", a răspuns jucătoarea de 23 de ani.
Halep a postat şi un mesaj pe Facebook, în care mulţumeşte echipei de recuperare fizică de la Football Medicine, care lucrează şi cu gruparea Al Ahli Dubai.
"Sunt foarte bucuroasă că am câştigat acest turneu, mai ales că este al zecelea titlu. Sper să câştig cât mai multe! Am avut parte de un public deosebit şi vreau să le mulţumesc tuturor pentru susţinere! Vreau să mulţumesc foarte mult şi echipei Football Medicine, lui Pedro, Paulo şi Ruben, pentru tot sprijinul şi ajutorul acordat săptămâna aceasta şi pentru că au avut grijă să fiu aptă să pot duce la bun sfârşit acest turneu", a scris românca pe contul ei de Facebook.
Simona Halep va evolua săptămâna viitoare la turneul de la Doha, unde este deţinătoarea trofeului.