Decizie neaşteptată a unui deputat PSD. Ce va face mâine la moţiune
PSD pierde un parlamentar cu doar o zi înaintea dezbaterii și votului la moțiunea de cenzură a PNL.
Deputatul Gheorghe Roman a anunțat, joi, că a demisionat din PSD și că va vota, mâine, moțiunea de cenzură depusă de liberali denumită "Victor Ponta-demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă".
"Doresc să vă fac cunoscut că am decis să susțin moțiunea inițiată de PNL. Am luat această decizie având în vedere și voința oamenilor din Mediaș, din județul Sibiu, exprimată cu ocazia votului din noiembrie 2014, când au votat cu o majoritate covârșitoare pentru președintele Klaus Iohannis. În consecință, mi-am dat demisia din PSD. Îmi doresc ca gestul meu să fie înțeles de medieșeni", este mesajul transmis de fostul PSD-ist, potrivit turnulsfatului.ro.
Gheorghe Roman a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.34 Sibiu, colegiul uninominal nr.3.