DECIZIE ŞOCANTĂ a senatorilor: liber la exploatarea prin fracturare hidraulică pe tot teritoriul României
Senatorii au respins, miercuri, propunerea legislativă care interzice explorarea şi exploatarea rezervelor de hidrocarburi neconvenţionale prin executarea de foraje urmate de fracturarea hidraulică a straturilor de rocă, potrivit Agerpres.
Propunerea legislativă a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PP-DD şi de deputatul independent Remus Cernea şi prevede interzicerea explorării şi exploatării rezervelor de hidrocarburi neconvenţionale prin executarea de foraje urmate de fracturarea hidraulică a straturilor, precum şi orice altă metodă ce presupune injectarea în subsol a unui lichid, amestec vâscos sau gaz care afectează structura straturilor geologice sau care duce la apariţia de fisuri ori la amplificarea celor existente.
Această interdicţie vizează întreg teritoriul României, inclusiv platforma continentală a Mării Negre.
Propunerea de lege reglementează şi constituirea şi organizarea Comisiei Naţionale de evaluare a rezervelor de hidrocarburi neconvenţionale şi a metodelor de explorare şi exploatare.
ÎNGRIJORĂTOR! Nave ruseşti reperate în Marea Neagră, înaintea exerciţiilor militare NATO
Actul normativ stipulează faptul că Guvernul va prezenta, anual, Camerelor reunite ale Parlamentului un raport cu privire la evoluţia tehnicilor de explorare, dezvoltare şi exploatare a hidrocarburilor neconvenţionale lichide, semisolide şi gazoase, precum şi asupra rezervelor identificate în subsolul României.
Propunerea de lege are caracter organic, iar Senatul a respins-o, în calitate de primă Cameră sesizată, aprobând raportul suplimentar de respingere cu 106 voturi pentru, două voturi împotrivă şi patru abţineri.