Decizii ale BEC referitoare la cum vor putea vota cei aflaţi în carantină sau izolare la alegerile din 6 decembrie
Direcţiile de Sănătate Publică vor transmite până cel târziu în 5 decembrie birourilor electorale de circumscripţie lista persoanelor în privinţa cărora s-a instituit izolarea sau carantină şi cu privire la care s-a formulat cerere pentru votul prin urna mobilă, conform unei decizii luate de Biroul Electoral Central.
Cetăţenii cu drept de vot aflaţi în carantină pot vota dacă depun o cerere în acest sens însoţită de decizia de carantină emisă de DSP.
Cei aflaţi în izolare pot vota dacă depun cerere şi copie după: biletul de externare (care să confirme diagnosticul şi indicaţia de izolare), decizia de izolare depusă de DSP şi rezultatul unui test COVID-19 pozitiv din ultimele 14 zile.
Conform deciziei BEC, cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale constituie totodată și cereri pentru exercitarea dreptului de vot, informează Mediafax.
„În cazul persoanelor în cazul cărora direcțiile de sănătate publică au confirmat conform art. 2 instituirea izolării sau carantinei, birourile electorale de circumscripție județeană/oficiile electorale, după caz, imprimă cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale prevăzute la art. 1 alin. (7) din decizia Biroului Electoral Central nr.40/2020, republicată, pe care le transmit, împreună cu deciziile emise de direcțiile de sănătate publică, prin intermediul instituției prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie 2020, ora 10.00, biroului electoral al secției de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale”, se mai arată în decizia BEC.
Textul integral al deciziei privind votul cu ajutorul urnei speciale (mobile) de către cei aflaţi în carantină ori izolare poate fi consultat aici.
De asemenea, decizia BEC referitoare la măsurile privind transmiterea cererilor de vot prin intermediul urnei speciale poate fi consultată aici.
Modelul cererii pentru urna mobilă în cazul celor aflaţi în carantină sau izolare a fost publicat de AEP.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x