Declaraţia tatălui Aurei Ion: „Am sperat că a murit după impact şi că nu s-a chinuit. Vreau condamnări"
Decaraţie tulburătoare făcută de tatăl Aurei Ion, la o săptămână de când fiica sa a murit în accidentul aviatic din Apuseni. „Am sperat că a murit după impact şi că nu s-a chinuit. Dar s-a chinuit copilul meu. Îmi imaginam copilul stând acolo, în zăpadă, în frig, tremurând, lacrimile pe obraz. Aşa ceva nu poţi să uiţi”, a mărturisit îndoliat tatăl Aurei Ion.
Într-un interviu acordat unei emisiuni televizate, tatăl Aurei a povestit că fata lui era ”un copil minunat”, ambiţioasă şi muncitoare. Tânara voia să ajungă medic ca să ajute oamenii. Când a ales chirurgia în echipa de transplant în locul cardiologiei nici nu le-a spus părinţilor.
"Îi era frică de durere, de frig, exact de ceea ce a murit, dar era curajoasă în felul ei, nu îi era frică să ia viaţa în piept, să realizeze ceva. Era un suflet mare, dar un copil mic", a mai spus tatăl studentei.
Bărbatul a menţionat că medicul Radu Zamfir, cel care a resuscitat-o pe tânăra pâna la venirea localnicilor a stat de vorba cu familia. "Ne-a povestit cât a putut şi el, ne-a povestit cum au căzut, cum au scos-o afară, cum a vorbit cu ea. I-a spus că o doare în spate şi în coşul pieptului, a acoperit-o, vorbea inconştient, era şi el sărmanul disperat. Ceilalţi ţipau, Iovan şi tânărul de o seamă cu fetiţa mea”, a mai spus tatăl tinerei.
Familia Aurei Ion vrea să se facă dreptate. „Nu o lăsaţi să fi murit degeaba. Eu aştept condamnări, nu demisii. Fetiţa mea nu trebuie să rămână un erou”, a spus bărbatul.
În timp ce familia tinerei aşteaptă să se facă dreptate, procurorii au demarat deja o anchetă pentru a se stabili care sunt vinovaţii.
Luni, 20 ianuarie, o aeronavă de tip BN2 pilotată de Adrian Iovan s-a prăbuşit în Munţii Apuseni. La bordul aeronavei se aflau 7 persoane: 2 membrii ai echipajului de zbor - Adrian Iovan şi Răzvan Petrescu, 4 cadre medicale - dr. Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, dr. Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor şi o studentă - Aura Ion.
Aceştia aveau misiunea de a ajunge la Spitalul Judeţean Oradea pentru a preleva un ficat de la o femeie aflată în moarte cerebrală. Din păcate, echipa de medici nu a mai ajuns. Avionul care îi transporta la destinaţie s-a prăbuşit, iar în urma accidentului două persoane şi-au pierdut viaţa.