Declaraţii KLAUS IOHANNIS pe aeroport, la plecare în Ucraina

| 17 mar, 09:02

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează marţi o vizită oficială în Ucraina, unde urmează să se întâlnească cu omologul său, Petro Poroşenko.

Înainte de plecarea la Kiev, şeful statului a susţinut o scurtă declaraţie de presă la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Otopeni. Iohannis a reafirmat sprijinul României pentru integritatea teritorială a Ucrainei şi a prezentat pe scurt agenda vizitei.

"Suntem interesaţi în a avea un stat vecin ferm angajat pe calea consolidării democratice şi pe calea europenizării. Am convingerea că putem construi o agendă de cooperare bazată pe pragmatism şi pe încredere. Un subiect de discuţie va fi bazat pe spijinirea etnicilor români din Ucraina şi a ucrainenilor din România, obiectiv care poate fi atins inclusiv prin activarea mecanismelor guvernamentale", a declarat Iohannis.

Preşedintele Iohannis îşi va începe vizita oficială în Ucraina cu vizitarea Monumentului Victimelor Holodomorului şi participarea la un moment solemn în Piaţa Independenţei (Maidan).

Ulterior, el va fi primit în cadrul unei ceremonii oficiale la sediul Administraţiei Prezidenţiale de preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, cu care va avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale cu participarea membrilor celor două delegaţii. La finalul întrevederii, cei doi oficiali vor susţine o declaraţie de presă comună.

De asemenea, şeful statului va participa la un dejun oficial oferit de omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, după care va avea convorbiri cu preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Volodimir Groisman, şi cu prim-ministrul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk.

Citeşte şi: Preşedintele Klaus Iohannis, VIZITĂ oficială în Ucraina

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ