Demisia lui Tudose în presa internaţională: „România pierde al doilea premier în şapte luni"

| 16 ian, 09:36

Principalele agenţii internaţionale de ştiri, precum şi numeroase publicaţii din multe ţări au relatat despre criza politică din România, în urma căreia prim-ministrul Mihai Tudose a anunţat că va demisiona.

„Premierul României demisionează după ce social-democraţii şi-au retras sprijinul", titrează agenţia Reuters, adăugând că liderul PSD Liviu „Dragnea îşi menţine controlul ferm atât asupra partidului de guvernământ, cât şi a Guvernului".

„România pierde al doilea premier în şapte luni", relatează postul britanic BBC News pe pagina sa electronică. "Partidul (Social Democrat) a fost măcinat de o luptă pentru putere căreia, de asemenea, i-a căzut victimă şi predecesorul (lui Tudose), Sorin Grindeanu, în iunie", mai scrie postul britanic, care menţionează şi manifestaţiile de stradă împotriva controversatei reforme a justiţiei.

 

„Anul trecut, Executivul UE a avertizat că lupta anticorupţie (din România) este ameninţată serios de atacurile presei şi politicului", se afirmă într-un material publicat de BBC.

„Guvernul României se prăbuşeşte după ce premierul a pierdut disputa cu şeful partidului", comentează agenţia de ştiri Bloomberg.

„Partidul de guvernământ de stânga din România îşi scufundă propriul Guvern pentru a doua oară într-un an", notează site-ul postului France 24, citând AFP.

„Prim-ministrul de stânga al României, Mihai Tudose, a demisionat luni după ce a pierdut susţinerea propriului partid în urma luptelor interne pentru putere, la doar şapte luni după ce predecesorul său a avut o soartă similară", comentează jurnaliştii francezi, care mai afirmă că liderul PSD, Liviu Dragnea, "este bine cunoscut ca fiind cel care trage sforile în spatele scenei".

„Premierul României demisionează după ce a pierdut sprijinul partidului", notează The Associated Press.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ