Demisie la vârful Ministerului Culturii. Urmează o ultimă întâlnire cu Cioloș

| 16 iun, 15:05

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a declarat într-un interviu acordat, joi, agenţiei de presă News.ro că secretarul de stat Mihai Ghyka urmează să părăsească instituţia, unul dintre motive, spune demnitarul, fiind acela că nu a dorit să se ocupe exclusiv de campania ”Cuminţenia Pământului”.

”Domnul Ghyka va pleca şi încerc să găsesc soluţii. Deocamdată, sunt în căutarea unei propuneri de secretar de stat, dar aştept şi ca domnul Ghyka să îl vadă pe prim-ministru şi să îşi depună mandatul. Trebuie să aibă şi o discuţie cu el, nu doar cu mine”, a declarat Corina Şuteu în interviul acordat agenţiei de presă News.ro.

Corina Şuteu a motivat dorinţa lui Mihai Ghyka de a părăsi instituţia ca urmare a faptului că nu a dorit să se ocupe exclusiv de proiectul ”Cuminţenia Pământului”.

”Domnul Ghyka a făcut parte din echipa domnului Alexandrescu. Dumnealui s-a ocupat foarte mult de proiectul «Cuminţenia Pământului», dar nu a vrut să se ocupe doar de acesta, pe care eu îl consider foarte mare, unul care necesită mult efort”, a mai afirmat ministrul Culturii.

În plus, ea menţionează că nici Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii şi nici Mihai Ghyka nu au dorit să se ocupe de campania de subscripţie publică pentru opera lui Constantin Brâncuşi.

”Adevărul este acesta - şi eu am fost şocată - Vlad Alexandrescu a refuzat să se ocupe de proiect, Mihai Ghyka la fel. Eu am rugat Guvernul să ne ajute. Prim-ministrul chiar mi-a spus că ar fi gata să creeze încă un post de secretar de stat doar pentru asta. Realitatea este că această campanie a «Cuminţeniei» este enormă. Ca ministru, am altă abordare faţă de Vlad Alexandrescu. Mai întâi văd ce resurse am, apoi fac lucruri”.

În acelaşi interviu, Corina Şuteu a afirmat că procesul de subscripţie este extrem de valoros şi, fără a putea oferi o cifră a donatorilor înregistraţi până la acest moment, a spus că această campanie este un succes prin subiectul ei.

”Mi se pare că este un proces de reatingere a unei zone uitate în societate”, a mai afirmat în acelaşi interviu ministrul Culturii.

Contactat de News.ro, Mihai Ghyka a spus: ”Deocamdată, nu mi-am depus demisia. Voi avea o discuţie cu prim-ministrul”.

Mihai Ghyka, în vârstă de 45 de ani, descendent al ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghica, a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii, pe 24 decembrie 2015. În trecut, el a ocupat funcţii de conducere în companii private importante, precum Bergenbier şi Vodafone.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ