DEMISII. Bolojan a demisionat din funcţia de secretar general al PNL, Buşoi de la conducerea organizaţiei de Bucureşti
Secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, şi preşedintele Organizaţiei PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, au demisionat luni din funcţii, potrivit unor surse liberale.
Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni că pentru ea nu există alt gest decât cel al depunerii partidului şi că acest gest a fost anunţat şi de alţi lideri liberali.
"Am avut încă de ieri discuţii constante cu colegii mei de partid, cu liderii din teritoriu, cu conducerea centrală şi i-am informat că pentru mine nu există alt gest decât cel al depunerii mandatului. (...) Sunt şi alţi lideri din conducerea partidului care îşi asumă aceeaşi atitudine ca cea pe care v-am descris-o ulterior", a spus Gorghiu, într-o conferinţă de presă.
Ea a anunţat că luni, la ora 18,00, va avea o discuţie cu liderii din 20 de filiale cu rezultate peste media naţională şi că Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni marţi, unde va propune convocarea Convenţiei Naţionale pentru luna februarie.
"Le voi propune colegilor mei şi în această seară şi mâine în BPN să accepte propunerea mea să convocăm rapid Convenţia Naţională a partidului, forul care organizează alegerile în PNL. Sper să se poată într-un calendar undeva la jumătatea lunii februarie. Vom vedea procedural şi statutar cum se desfăşoară calendarul, dar în mod cert este necesar, este nevoie să se stabilească o nouă conducere a PNL, este nevoie de o conducere legitimă, de un nou start, de coerenţă, de stabilitate şi de un act politic eficient", a afirmat liderul PNL.
Potrivit Alinei Gorghiu, în cadrul BPN se va decide formula de interimat.
În interiorul PNL se vehiculează mai multe nume pentru preluarea conducerii partidului, precum Gheorghe Flutur, Mircea Hava, Raluca Turcan, dar şi varianta ca Alina Gorghiu să conducă interimar formaţiunea politică.