Deochiul, superstiţie sau realitate? Ce trebuie să faci când eşti deocheat

| 07 mai, 2014

Considerat de multi o simpla superstitie, motivul principal fiind imposibilitatea definirii lui precise, deochiul exista si se manifesta la om si animal in diverse forme.

Unii cred ca este un "furt de energie" provocat de privirea admirativa / invidioasa a unei persoane ce are puteri magice, in timp ce altii cred ca este o vorba ce vatama om, copil sau animal si care se spune fara voia celui deochiat.

Simptomele deochiului

Primul semn ca o persoana este deochiata consta in dureri puternice de cap, urmate de cascat, desi persoana respectiva nu este obosita.

Dar mai exista si alte simptome precum: tiuitul in urechi, urmat de febra puternica, stari de voma, transpiratii sau hemoragii nazale.

Desi dupa logica lui Lazarev ar trebui sa se deoache doar oamenii, practica a demonstrat ca se pot deochia si plantele, animalele, vitele, culturile sau recoltele.

Daca nu se trateaza prin rugaciune sau descantec omul sau animalul, se imbolnaveste si moare; pamantul, se crapa; iar sticla, plesneste.

Cum sa ne ferim de deochi ?

Calea cea mai simpla pentru a feri pe cineva de deochi este sa-l scuipam de trei ori, zicand: "Ptiu, ptiu sa nu-i fie de deochi."

Copii mici (in special nou-nascutii) sunt cei mai expusi deochiului, de aceea exista mai multe reguli pe care parintii trebuie sa le respecte, si anume:

Copiii nu trebuie lasati sa se uite in oglinda pana la varsta de un an, fiindca se pot deochea singuri.

Pentru a fi ferit de deochi, nou nascutul trebuie cantarit inainte de a face prima baie. Insa nimeni nu trebuie sa stie acest lucru si nici sa afle greutatea.

Se mai poate face pe fruntea copilului un semn cu cenusa de vatra, cu praful de pe talpa amestecat cu putin scuipat, ori cu funinginea de la horn. Dar acest semn, facut in mijlocul fruntii, sau la incheietura sprincenelor, il poate face doar mama copilului.

Aurul este iarasi un bun aparator contra deochiului, de aceea orice obiect de aur purtat la gat, la ureche ori la mana poate atrage energia rea din privirea vatamatoare.

Un sfat din popor spune ca pentru a nu fi deochiati este bine sa purtam ceva rosu sau ceva pe dos.

Tot impotriva deochiului anumite popoare poarta diverse talismane considerate adevarate remedii. Un talisman de mare efect impotriva deochiului, chiar daca este mai greu de realizat, este cel facut din 2, 4, sau 6 coarne de radasca uscate si prinse fie direct la gat, pe un snurulet, fie puse intr-un saculet de pinza.

Descantece de deochi

Folclorul romanesc contine multe descantece de deochi care difera de la o zona la alta. In mare parte, ritualul consta in "stingerea carbunilor sau chibriturilor". Astfel intr-un vas cu apa neinceputa se arunca 3, 6 sau 9 carbuni / chibrituri aprinse, si se rostesc diferite incantatii precum:

Sting toate strigarile,
Toate pociturile
Cum se sting taciunii
Sa se stinga deochiul
Toate cascaturile,
Toate uitaturile
Sting ochii cei rai din cale
Si gurile cele rele
Sa n-aiba la ce se uita
Sa n-aiba la ce striga
Sa treaca de grija lui....
(se rosteste numele de botez a persoanei deochiate)

Sau se mai poate spune:

Fugi ochi de deochi
Iesi si fugi din calea lui...( numele de botez al celui deochiat)
Pe pamant pustiu
Unde vantul nu bate
Unde cainii nu latra
Si cocosii nu canta.

Daca persoana care descanta casca,e semn bun fiindca inseamna ca deochiatul este in curs de vindecare. La sfarsit i se da deochiatului trei inghitituri din aceasta apa. Apoi i se face semnul crucii pe frunte, in ambele palmi si la buric. Apa ramasa se arunca pe tocul usii, rostind "cata apa ramane pe lemnul usii/atata rau sa ramana"(urmeaza numele celui deochiat).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ