Depozitele în lei ale populației au crescut în februarie cu 1%. Cele în valută s-au majorat cu 0,3%
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali s-au majorat în februarie 2017 cu 0,6% față de luna precedentă, până la nivelul de 272,188 miliarde lei, depozitele în lei ale gospodăriilor populației crescând cu 1%, până la 104,52 miliarde lei, iar cele ale persoanelor juridice cu 0,4%, până la 81,067 miliarde lei, conform unui comunicat la Băncii Naționale a României.
La 28 februarie 2017, depozitele în lei ale gospodăriilor populației înregistrau o creștere de 12,7% (12,4% în termeni reali) față de 29 februarie 2016, iar depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 9,6% (9,4% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților gospodării ale populației și persoane juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 0,3%, până la nivelul de 86,6 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,1%, până la 19,176 miliarde euro).
Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut cu 3,2% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților s-au majorat cu 2,1%); depozitele în valută ale gospodăriilor populației exprimate în lei au crescut cu 9,1% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 80%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) exprimate în lei au scăzut cu 8,2% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților persoane juridice s-au diminuat cu 9,2%).