Deputaţii au amânat discuţia privind interzicerea filmării votul secret cu bile
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor nu a luat în discuţie problema modificării regulamentului pentru ca presei să i se interzică filmarea votului cu bile, aşa cum fusese anunţat, însă urmează ca acest lucru să se întâmple în şedinţe viitoare, a anunţat secretarul camerei, Niculae Mircovici.
"Legat de secretul votului - nu s-a abordat acest subiect, intrucat nu exista pe ordinea de zi. Cert este un singur lucru: nu exista niciun fel de interese in ceea ce priveste limitarea informarii, dar in acelasi timp obligativitatea pe care o are orice cetatean de a respecta legea, respectiv obligativitatea Biroului permanent de a lua masuri ca acolo unde este prevazut votul secret sa asigure votul secret.
Va aduc aminte de doua prevederi legale, una dintre ele - in cazul in care un vot exprimat de catre un cetatean, dintr-un anumit motiv, din secret devine nesecret, votul respectiv este nul sau anulabil. In cazul in care se incearca scoaterea in evidenta a rezultatului unui vot secret, acest lucru constituie infractiune conform legii electorale. Raportat la aceasta situatie, Biroul permanent este obligat sa ia acele masuri prin care sa asigure prevederea legala, respectiv a votului secret, in cazul in care este vorba despre vot secret cu bile", a explicat secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici.
Mai mult, el a declarat ca nu trebuie sa stea nimeni sa se uite unde si cum pun parlamentarii bilele in urna. "Masura cea mai simpla este de a se asigura secretul votului asa cum este construita urna si asa cum este dispusa ea in momentul in care se voteaza. Sa nu stea nimeni sa se uite unde bag eu mana si ce am in mana in momentul in care dau drumul in urna. Ca se uita cu ochii, ca se uita cu mijloace electronice e acelasi lucru. In Regulamentul Camerei Deputatilor scrie ca votul cu bile este vot secret".
Orban: Cine vrea să voteze secret o poate face. Au fost supăraţi că au fost prinşi cu mâţa-n sac
Deputatul PNL Ludovic Orban a susţinut, luni, că fiecare parlamentar care vrea să voteze secret poate face acest lucru, nefiind împiedicat de prezenţa camerelor de filmat la balcoanele sălii de plen.
"Domnii deputati au fost suparati ca au fost prinsi cu mata-n sac la anumite voturi in care nu si-au pitit destul de bine bilele intre maini. Fiind deranjati de acest lucru au spus: 'hai sa mai punem o opreliste in calea mass-mediei", a declarat la randul sau Ludovic Orban, vicepresedinte al Camerei Deputatilor.
El a mai spus ca initiatorii modificarilor regulamentului, in sensul interzicerii filmarii procesului de vot de catre deputati, sunt deranjati pentru ca vor sa ascunda felul in care voteaza, mai ales la solicitarile justitiei.
"Cine vrea sa voteze secret poate sa voteze secret. Nu este impiedicata exercitarea dreptului de vot, asa cum este prevazut, anume votul secret, de prezenta mass-mediei la lucrari, mai ales din punctele de filmare de la balcon" a adaugat el.
Discutiile privind interzicerea filmarii votului cu bile au aparut miercuri, dupa ce plenul Camerei a respins cererile DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului Sebastian Ghita.