DEPUTATUL Adrian Merka, sancţionat cu 10% din indemnizaţie pentru conflict de interese

| 23 sep, 17:34

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis sancţionarea deputatului Adrian Merka cu 10% din indemnizaţie, timp de trei luni, pentru că nu a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor şi al conflictului de interese şi şi-a angajat părinţii la biroul parlamentar, potrivit Agerpres.

Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de miercuri a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că, în perioada exercitării mandatului de deputat, 2008 - 2012, Adrian Merka (grupul minorităţilor naţionale) nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese întrucât în calitate de deputat în Parlamentul României a solicitat angajarea şi ulterior a avizat contractele individuale de muncă ale părinţilor lui, aceştia fiind angajaţi în funcţia de şef de cabinet în cadrul biroului parlamentar al deputatului, încălcând dispoziţiile legale, se arată într-o scrisoare a ANI remisă Camerei Deputaţilor. 

ANI a solicitat conducerii Camerei Deputaţilor declanşarea procedurii disciplinare. 

Decizia privind încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de către deputatul Merka a rămas definitivă şi irevocabilă ca urmare a pronunţării unei decizii în acest sens, pe 11 iunie, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ