Deputatul Adrian Simionescu şi omul de afaceri Marian Fişcuci au fost ridicaţi de DNA
Deputatul Adrian Simionescu şi omul de afaceri Marian Fişcuci au fost aduşi, joi, la DNA cu mandat, pentru audieri în dosarul în care miercuri au fost efectuate percheziţii în judeţele Teleorman, Giurgiu şi Ilfov.
Potrivit unor surse judiciare, cei doi urmează să fie puşi sub învinuire, conform Agerpres. Procurorii DNA susţin că există suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni de corupţie şi de evaziune fiscală cu componentă transfrontalieră, prejudiciul estimat fiind de peste un milion euro.
Sursele citate precizează că ar fi vorba de achiziţionarea din spaţiul intracomunitar de utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, care ar fi fost livrate beneficiarilor, firme româneşti, însă printr-o societate bulgărească fictivă.
Procurorii DNA au facut, miercuri, 10 perchezitii in judetele Teleorman, Giurgiu si Ilfov, la firme si la persoane suspectate de fapte de coruptie si evaziune fiscala.
Simionescu ar fi in atentia anchetatorilor pentru efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale, au precizat sursele judiciare.