Deputatul Aurelian Mihai a renunţat la greva foamei

| 30 sep, 2014

Deputatul Aurelian Mihai a renunţat marţi la greva foamei după ce plenul Camerei Deputaţilor a luat în dezbatere proiectul său de lege în care propune reducerea taxelor consulare.

Acum o jumătate de oră Parlamentul a făcut un pas destul de mare, proiectul de lege privind reducerea taxelor consulare a fost votat să intre pe ordinea de zi, a fost trimis la comisie şi se va propune raport de adoptare. Considerăm că este un mare câştig pentru noi, iar Parlamentul astăzi şi-a spălat jumătate din păcatele pe care le-a comis faţă de românii din afara ţării. Rămâne ca acele măsuri să se concretizeze. Pentru mine astăzi greva foamei a luat sfârşit', a spus Aurelian Mihai la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că protestul său a început pe 17 septembrie, că se simte foarte rău, iar de 14 zile nu s-a hrănit, consumând doar apă şi ceai.

'Am refuzat perfuziile care mi s-au propus când am mers la spital, pentru mine dacă faci perfuzii practic primeşti hrană, iar până în acest moment nu am primit. Oricum nu pot să mănânc şi probabil câteva zile de acum înainte mă voi duce şi mă voi interna în spital pentru a face analizele necesare', a încheiat Mihai.

Plenul Camerei Deputaţilor a luat marţi în discuţie proiectul de lege privind reducerea taxelor consulare iniţiat de Aurelian Mihai şi l-a retrimis la comisia de resort pentru o săptămână.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ