Deputatul Costel Lupaşcu (PSD): Ministerul Sănătăţii are autoritatea legală de a bloca exportul medicamentelor ieftine

| 11 apr, 18:07

Deputatul social- democrat Costel Lupaşcu consideră că Ministerul Sănătăţii are capacitatea tehnică de a monitoriza stocurile de medicamente din ţară, precum şi autoritatea legală de a bloca exportul paralel al medicamentelor ieftine, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de parlamentarul Partidului Social Democrat (PSD).

El este de părere că, în aceste condiţii, Guvernul poate opera ieftiniri la anumite categorii de medicamente fără ca acestea să fie cumpărate de speculanţii din piaţă pentru a le revinde la preţuri de 3-4 ori mai mari în alte state din Uniunea Europeană. 

"De la începutul anului am avut mai multe intervenţii în Parlament pentru combaterea rechinilor farmaceutici care cumpără medicamentele ieftine din România pentru a le revinde în spaţiul Uniunii Europene. Săptămâna trecută am primit confirmarea de la ministrul Sănătăţii, domnul Dorel Bodog, că în momentul de faţă Guvernul poate monitoriza stocurile de medicamente, inclusiv la nivel de judeţ şi are cadrul legal de a interzice temporar exporturile acelor produse care riscă să devină deficitare", a declarat deputatul PSD. 

Lupaşcu a precizat că această măsură va permite Guvernului să realizeze ieftinirea cu 35% a medicamentelor de calitate, respectiv cele inovative a căror producţie nu mai este restricţionată de drepturile de proprietate intelectuală. 

"Când s-a pus problema ieftinirii cu 35% a medicamentelor inovative care şi-au pierdut patentul, exista riscul ca aceste produse de calitate să intre în exportul paralel al speculanţilor din piaţă, ceea ce ar fi afectat pacienţii români. Acum, Ministerul Sănătăţii are capacitatea de a preîntâmpina acest efect speculativ şi poate opera ieftinirea promisă în Programul prezentat în campania electorală", a explicat Lupaşcu, potrivit comunicatului. 

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, pe 24 martie, că a primit asigurări de la reprezentanţii industriei farma, ai distribuitorilor şi importatorilor, că reducerea cu 35% a preţului pentru medicamentele inovative care îşi pierd patentul nu va duce la dispariţia de pe piaţă a unor produse. 

"Ordinul cu privire la metodologia de calcul a preţurilor va fi publicat diseară în Monitorul Oficial, odată cu hotărârea de abrogare a Hotărârii de Guvern nr. 800 - care practic este abrogată, ea nu mai produce efecte. Acest ordin aduce ieftinirea preţului la medicamente pentru medicamentele inovative care îşi pierd patentul, din momentul pierderii patentului. Iar pentru medicamentele inovative care până la data apariţiei ordinului nu au suferit o eroziune de minim 35%, pe bază de declaraţie pe proprie răspundere, firmele deţinătoare de APP - autorizaţie de punere pe piaţă - vor solicita modificarea preţului", a explicat ministrul, vineri. 

La finalul unei dezbateri publice organizate de minister privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, Bodog a precizat că aplicarea unei astfel de măsuri va duce la o ieftinire a produselor. 

"Asta înseamnă că pacientul va scoate mai puţini bani din buzunar în momentul în care va achiziţiona un astfel de medicament - acesta este un aspect -, iar celălalt aspect, pentru care am avut discuţii la nivelul Guvernului, la nivel mediat de prim-ministru cu toată industria farma, cu distribuitorii şi cu importatorii, am fost asiguraţi că aplicând astfel măsura nu se vor produce distorsiuni şi nu vor dispărea medicamente de pe piaţă, în aşa fel încât pacienţii - pentru că aceasta a fost şi ţinta noastră ca minister - să aibă acces la toate tratamentele inovative", a spus el.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ