Din rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii potrivit cărora, în perioada noiembrie – decembrie 2013, folosindu-se de influența conferită de funcția de conducere deținută în cadrul partidului din care face parte, Gheorghe Coman a solicitat unui denunțător, persoană cu funcție de conducere în Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, în schimbul menținerii acestuia în funcția publică respectivă (care la nivel politic "revenea" partidului respectiv), diverse servicii, precum și remiterea unor foloase materiale necuvenite. Foloasele pretinse constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru în cadrul respectivei formațiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău.
În perioada 9 – 16 decembrie 2013, în același context, Gheorghe Coman i-a solicitat denunțătorului să achite jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat la data de 14 decembrie 2013, în municipiul Buzău, cu ocazia conferinței având ca scop alegerea conducerii județene a respectivei formațiuni politice (eveniment la care a și fost reînvestit în funcția de președinte), respectiv suma de 3.140 lei. Această sumă a fost primită de deputatul Coman Gheorghe la data de 18 decembrie 2013, în scopul mai sus menționat, fiind surprins în flagrant de procurorii anticorupție. La intervenția procurorilor, deputatul PC Gheorghe Coman a fugit cu autoturismul în care se afla în momentul infracțiunii flagrante, sustrăgându-se urmăririi penale.