Deputatul PNL Mircea Roșca rămâne în arest preventiv

| 16 ian, 14:37

Deputatul PNL Mircea Roșca, cercetat de DNA pentru fapte de corupție, rămâne în continuare în arest preventiv, au decis magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța supremă a respins ca nefondată contestația formulată de Mircea Roșca față de decizia de prelungire pe o perioadă de 30 de zile a măsurii arestului preventiv, hotărârea fiind definitivă, notează Agerpres.

Mircea Roșca este cercetat pentru trafic de influență într-un dosar în care mai sunt vizați vărul acestuia Adrian Rotilă, aflat de asemenea în arest preventiv, dar și președintele PNL Azuga Gabriel Popescu, aflat sub control judiciar, aceștia din urmă fiind acuzați de cumpărare de influență și dare de mită.

Potrivit DNA, în anul 2011, în calitate de vicepreședinte al organizației județene PNL Prahova, Mircea Roșca a pretins de la un denunțător suma de 20.000 euro pentru a-și exercita influența asupra lui Gabriel Popescu și asupra celorlalți membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri în localitate de către firma denunțătorului.

Citeşte şi: Mircea Roşca: Cer Camerei să mi se ridice imunitatea, sunt total nevinovat


Procurorii susțin că din această sumă Mircea Roșca a primit efectiv 5.000 euro, prin intermediul lui Popescu, iar 11.000 euro au fost folosiți în interesul formațiunii politice pe care o conducea la nivel județean.

"Diferența de 4.000 euro a fost remisă de același inculpat secretarului Primăriei Azuga, Diana Dumbravă, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu și care vizau desfășurarea propriu-zisă a procedurii de achiziție publică și desemnarea câștigătoare a firmei denunțătorului", arată DNA.

Sursa citată menționează că, în perioada 2011-2014, Mircea Roșca a intervenit pe lângă factorii de decizie din instituții publice din județul Prahova (Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului — Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călinești, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat — Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia) asupra cărora avea influență prin prisma calităților pe care le-a deținut în mod succesiv la nivelul autorităților publice locale centrale și la nivel politic, în vederea atribuirii către societățile deținute de Adrian Rotilă a unor contracte de achiziții publice.

"În schimbul acestor 'intervenții', Mircea Roșca a primit de la Adrian Rotilă bani și alte foloase (suma de aproximativ 90.000 lei, construcții în valoare de 35.418, 39 lei și folosința unui autoturism marca Audi A8)", au mai reținut procurorii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ