Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, pus sub control judiciar de DNA
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind urmărit penal pentru efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi dare de mită în formă continuată.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Cătălin Marian Rădulescu, deputat PSD de Argeş, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit infracţiunile concurente de: efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi dare de mită în formă continuată
În ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reţinut că: în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, inculpatul, concomitent cu ocuparea funcţiei de deputat în Parlamentul României, s-a ocupat de administrarea şi controlul societăţii SC Concordia Con. Strade SRL, efectuând în acest sens operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Concret, acesta s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile administratorului de drept, manifestându-se totodată şi ca director general al societăţii.
Astfel, Rădulescu a efectuat nemijlocit următoarele tipuri de operaţiuni, care intrau în sfera de competenţă a administratorului de drept / directorului general: a semnat personal documente financiar - contabile şi juridice ale societăţii, a efectuat interviuri pentru angajarea personalului, a reprezentat societatea în relaţiile cu terţii, negociind în mod direct contracte de execuţie, de prestări servicii, contracte de execuţie lucrări în subantrepriză, acorduri de asociere, contracte de cesiune creanţă, respectiv lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor, a supravegheat şi controlat în mod direct şi nemijlocit activităţile legate de procedurile de participare a societăţii la licitaţiile publice, precum şi activitatea lucrătorilor din cadrul serviciului financiar – contabil al societăţii, stabilind detalii legate de facturare, plăţi, garanţii bancare ş.a., a depus diligenţe de identificare a unor potenţiali clienţi sau oportunităţi de afaceri pentru societatea SC Concordia Con. Strade SRL şi de recuperare a unor creanţe ale societăţii, s-a deplasat la faţa locului, în cadrul procedurilor de execuţie a unor lucrări, pentru supravegherea acestora, negociind şi recepţia lor.
Spre exemplu, în exercitarea funcţiei de administrator de fapt şi director general de fapt al societăţii, Cătălin Rădulescu a negociat şi a obţinut adjudecarea lucrării de asfaltare a unui centru comercial din Piteşti, semnând în acest sens un contract de execuţie din partea SC Concordia Con. Strade SRL.
În cadrul negocierilor respectivului contract, în luna iulie 2013, deputatul i-a promis 10.000 de lei unei persoane, manager de proiect, pentru ca aceasta să nu ridice obiecţii privind execuţia lucrărilor de asfaltare. Promisiunea respinsă a fost reluată ulterior, la momentul semnării procesului verbal de recepţie, respectiv la 27 august 2013. La acel moment, persoana însărcinată cu avizarea calităţii lucrării a ridicat obiecţiuni cu privire la calitatea lucrării şi, pe cale de consecinţă, a condiţionat semnarea procesului verbal de recepţie de reducerea devizului.
În această împrejurare, deputatul Rădulescu Cătălin Marian a reluat promisiunea iniţială privind oferirea sumei de 10.000 lei, pentru ca funcţionarul să semneze procesul verbal de recepţie fără obiecţiuni (şi fără reducerea devizului). Funcţionarul a refuzat din nou, motiv pentru care procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor a fost semnat cu reducerea devizului.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, respectiv de luni până la terminarea urmăririi penale, inculpatul Cătălin Marian Rădulescu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu părăsească ţara altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, să nu se apropie de denunţător, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale, să nu exercite în continuare activităţi de administrator / director general / director al SC Concordia Con. Strade SRL şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Procurorii i-au adus, luni, lui Cătălin Rădulescu la cunoştinţă calitatea sa procesuală de inculpat şi luarea măsurii controlului judiciar, în conformitate cu art. 309 şi 212 din Codul de procedură penală.