Deputatul Theodor Nicolescu a părăsit instanța, după ce a expirat ordonanţa de reţinere
Deputatul PNL Theodor Nicolescu a părăsit vineri sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce a expirat ordonanța de reținere de 24 de ore emisă pe numele lui de procurorii DNA.
La ieșire din sala de judecată, deputatul a declarat doar că are încredere în justiție.
Instanța a rămas în pronunțare pe cererea DNA de arestare pentru 30 de zile a lui Theodor Nicolescu, în dosarul ANRP, în care este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.
Potrivit DNA, la 12 ianuarie 2015, Guvernul României a sesizat DNA cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a efectuat un control la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, control care a avut ca obiect fundamentarea și utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.
''În cursul anului 2008, inculpatul Nicolescu Theodor-Cătălin, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/ 2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionării drepturilor de despăgubire'', susțin procurorii.
DNA mai arată că, în cursul anului 2007, Theodor Nicolescu, care la momentul respectiv deținea funcția de vicepreședinte al ANRP și calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritate. În schimbul banilor, Nicolescu urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire.
''Ca urmare a soluționării dosarului de despăgubire nr. 13563/ FFCC/ 2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafață de 20,5 ha, teren situat în București, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2008 — 2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani și contravaloarea acțiunilor. Banii au fost remiși în general în tranșe de până la 250.000 de lei, în lei și euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul. Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de Procedură Penală. Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată'', precizează DNA.