Descoperire neaşteptată: la ce folosea celebrul Colosseum din Roma?
Colosseum Roma. Construit în anul 72 e.n., celebrul edificiu a rămas în istorie ca un loc asociat cu spectacolele sângeroase care le plăceau atât de mult romanilor: lupte la care participau gladiatori şi animale.
Colosseum Roma. Dar ce s-a întâmplat cu Colosseum-ul după căderea Imperiului Roman? Recent, arheologii care au efectuat săpături în incinta edificiului au descoperit cu suprindere că, timp de multe secole, acesta a fost folosit, pur şi simplu, ca un fel de „bloc de locuinţe”.
Începând din secolul al IX-lea şi până în 1349, când a fost avariat de un cutremur puternic, Colosseum-ul a fost, practic, un complex rezidenţial cu apartamente de închiriat.
Arheologii au descoperit ţevi de evacuare din teracotă, cioburi de vase ceramice, urme ale existenţei unor grajduri şi ateliere şi fundaţia unui zid care înconjura una dintre proprietăţi.
Călugării de la mânăstirea Santa Maria Nova, aflată în apropiere, ar fi avut în administrare clădirea, pentru o bucată de vreme, şi ar fi dat cu chirie diferite spaţii din incinta ei, pentru a servi drept locuinţe, cred cercetătorii.
În această perioadă, spaţiul din incinta amfiteatrului ar fi devenit o uriaşă curte interioară comună, unde se îngrămădeau oameni, animale şi lucruri gospodăreşti.
În secolul al XVI-lea, papa Sixt al IV-lea a încercat să transforme Colosseum-ul într-o fabrică de prelucrare a lânii, dar proiectul nu a durat prea mult.
În prezent, Colosseum-ul trece printr-un proces de restaurare, în cadrul unui proiect cu durata de trei ani, în valoare de 33 milioane USD.
Sursa: Smithsonian.com