Destinaţii fascinante din România şi străinătate, la Târgul de Turism al României

| 23 feb, 18:13

Destinaţii fascinante din România şi străinătate vor fi dezvăluite călătorilor, prin intermediul ofertelor prezentate în cadrul celei de-a 39-a ediţii a Târgului de Turism al României, care are între 22 şi 25 februarie, în noile pavilioane ale Centrului Expoziţional Romexpo.

Manifestarea promovează cele mai avantajoase vacanţe cu ocazia sărbătorilor de Paşti, city-break-uri sau early booking pentru sejururi şi excursii în sezonul primăvară-toamna 2018. Mii de pachete care vizează turismul cultural, rural sau de business, cel de tratament, destinaţiile exotice, croazierele şi turismul de aventură se dezvăluie vizitatorilor pe parcursul celor patru zile de târg.

În acelaşi timp, evenimentul devine pentru specialiştii care activează în turism locul ideal pentru stabilirea şi desfăşurarea întâlnirilor de afaceri, în scopul reînnoirii şi fidelizării relaţiilor existente cu parteneri noi sau tradiţionali.

Peste 290 de agenţii şi tur-operatori vor expune pe o suprafaţă de peste 15.000 de metri pătraţi şi vor întâmpina vizitatorii cu
pachete turistice avantajoase ce includ transport chartere avion sau autocar, pentru sezonul de vară 2018, potrivite oricărui buget sau tip de calatorie, fie individuală, fie de grup, excursie sau sejur, cu discount-uri considerabile aplicate pachetelor de călătorie către destinaţii exotice (insule, arhipelaguri) sau către ţări ofertante din punct de vedere turistic, dar mai puţin frecventate de români.

Gradul de internaţionalizare a Târgului de Turism al României - ediţia de primăvară 2018 este de 30%. Vizitatorii au parte de un tur printre ofertele provenite din 14 ţări care îşi promovează la târg zonele şi obiectivele turistice atractive - Albania, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, Moldova, Palestina, România, Spania, Turcia, Ucraina.

Evenimentul beneficiază de prezenţa centrelor cultural - turistice şi asociaţiilor care prezintă vizitatorilor diverse zone rurale din România. Astfel, cei care vin la Târgul de Turism au parte de informaţii complete despre obiective de interes turistic din locurile bogate în tradiţii şi meşteşuguri. Aceste informaţii sunt ilustrate prin filme, fotografii şi sunt 'asezonate' cu produse culinare specifice zonelor promovate, pe care vizitatorii le pot degusta la standurile centrelor şi asociaţiilor de informare şi promovare turistică.

Publicului Târgului de Turism al României i se înfăţisează şi importanţa turistică a unor oraşe precum Amara, Alba Iulia, Baia-Mare, Băile Felix, Băile Herculane, Băile Govora, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Bistriţa, Năsăud, Borsec, Braşov, Buzău, Buziaş, Caracal, Cluj-Napoca, Deva, Făgăraş, Geoagiu Băi, Gura Humorului, Herculane, Mamaia, Mangalia, Miercurea-Ciuc, Târgu-Mureş, Năvodari, Ocna Sibiului, Piatra-Neamţ, Pucioasa, Sibiu, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Sovata, Suceava, Târgu Neamţ, Târgu Ocna, Techirghiol, Timişoara, Tulcea, Voineasa.

Destinaţiile din Europa sunt în prim-planul evenimentului, doritorii putând alege dintre sute de oferte speciale către Grecia, Turcia, Bulgaria, Austria, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Croaţia, Slovenia, Muntenegru, Ungaria.

Târgul de Turism al României este organizat de Romexpo, bianual, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat strategic cu Asociaţia Naţionala a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) şi cu Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

Programul de vizitare este, în perioada 22-24 februarie (joi-sâmbătă), între orele 10:00 şi 18:00, iar duminică, 25 februarie, între orele 10:00 şi 16:00. Biletul de intrare pentru adulţi, inclusiv studenţi este de 10 lei/zi. Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate au intrare gratuită.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ