Detalii explozive din motivarea sentinței lui Darius Vâlcov
Darius Vâlcov și-ar fi păstrat mita în lingouri de aur, se arată în motivarea sentinței lui Darius Valcov.
Detalii explozive din motivarea condamnării lui Darius Vâlcov, eminența cenușie a Guvernului. Consilierul premierului a deturnat prestigiul funcției și a ”albit” mita, scriu judecătorii.
Motivarea sentinței are aproximativ 300 de pagini.
Cei trei judecători de la Înalta Curtea de Casație și Justiție care l-au condamnat la 8 ani de detenție de Darius Vâlcov expun de ce impune această pedeapsă.
Magistrații spun că ar fi avut intenția de a încălca legea cu privire la una dintre acuzațiile care îi sunt aduse și că s-ar fi folosit de funcția pe care o deținea atunci, acea de primar al orașului Slatina.
Judecătorii ÎCCJ mai explică că infracțiunile de trafic de influență și de spălare a banilor au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Conform motivării, în urma testării cu aparatul poligraf, la cererea lui Darius Vâlcov, acesta ar fi avut un caracter disimulat, ar fi mințit altfel spus.
Pe 8 februarie 2018, un complet de 3 magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), format din judecătoarele Silvia Cerbu, Simona Cîrnaru şi Maricela Cobzariu, l-a condamnat în primă instanţă pe Darius Vâlcov la 8 ani în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.
Potrivit deciziei instanţei, Vâlcov a primit 4 ani pentru trafic de influenţă, 6 ani pentru spălare de bani, 2 ani pentru efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. Aceste pedepse s-au contopit, aplicându-se pedeapsa cea mai mare, la care se adaugă un spor, rezultând astfel o condamnare finală de 8 ani.
Totodată, se confiscă de la acesta suma de 6,2 milioane lei, fiind menţinut sechestrul asigurător dispus de procurorii DNA.
În acelaşi dosar, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat la 4 ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov, a primit 2 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 5 ani.
De asemenea, Petre Bogdan Timofte a fost condamnat la 3 ani cu executare, iar Constantin Tomescu a primit 3 ani şi 6 luni cu executare.
Darius Vâlcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.