Deutsche Telekom ar putea ieşi de pe piaţa din Marea Britanie după Brexit

| 07 noi, 09:37

Grupul german de telefonie Deutsche Telekom analizează o eventuală vânzare a participaţiei de 12% pe care o deţine la grupul britanic BT Group, ceea ce ar deschide calea pentru retragerea sa de pe piaţa britanică după votul în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, au declarat vineri pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

Potrivit acestora, Deutsche Telekom evaluează o posibilă vânzare a acestei participaţii, care în prezent are o valoare de piaţă de 4,4 miliarde lire sterline (5,47 miliarde de dolari) şi va lua o decizie finală după ce va avea o imagine mai clară cu privire la acordul pe care anul viitor Marea Britanie îl va încheia cu UE. 

Deşi nu există nicio certitudine că se va ajunge la o tranzacţie, faptul că Deutsche Telekom analizează o posibilă vânzare a participaţiei sale la BT Group semnalează că firmele străine îşi regândesc investiţiile strategice în Marea Britanie după votul în favoarea Brexit. 

Deprecierea lirei sterline şi estimările potrivit cărora creşterea economică va încetini după ce Marea Britanie va pierde accesul la piaţa unică europeană au afectat atractivitatea Marii Britanii ca loc în care companiile străine să deţină investiţii strategice. 

Deutsche Telekom a refuzat să facă comentarii în timp ce un purtător de cuvânt de la BT Group a declarat că grupul britanic nu doreşte să comenteze zvonuri sau speculaţii. 

În conformitate cu un acord încheiat în 2015, Deutsche Telekom nu poate să îşi vândă participaţia pe care o deţine la BT înainte de luna august 2017, exceptând situaţia în care ajunge la un acord în afara pieţei cu un investitor financiar. Pe lângă participaţia la BT, Deutsche Telekom mai are în Marea Britanie afaceri de IT şi consultanţă derulate prin subsidiara T-Systems, pe care odată grupul german a încercat să o fuzioneze cu divizia Global Services a BT dar pe care în prezent se zvoneşte că ar dori să o vândă. 

Deutsche Telekom a devenit cel mai mare acţionar individual la BT în 2015, când grupul britanic a preluat operatorul de telefonie mobilă EE, deţinut în mod egal de Deutsche Telekom şi Orange, pentru 12,5 miliarde de lire sterline. 

O eventuală ieşire de pe piaţa din Marea Britanie ar permite Deutsche Telekom să se concentreze pe afacerile sale mai mari din SUA, care ar putea face şi ele obiectul unei oferte de preluare după mai multe tranzacţii în sectorul de telecomunicaţii, media şi tehnologie din SUA. O eventuală eliberare a capitalului din Marea Britanie ar oferi Deutsche Telekom opţiunea de a face ea o tranzacţie şi a reduce riscul unei oferte ostile de preluare. 

Operaţiunile din Marea Britanie reprezintă o parte mică din valoarea Deutsche Telekom în timp ce operaţiunile din SUA asigură 42% din veniturile totale, depăşind chiar şi piaţa din Germania, care asigură 32% din venituri. 

Deutsche Telekom deţine 65% din acţiunile operatorului american de telefonie mobilă T-Mobile US, care are o valoare de piaţă de 40 de miliarde de dolari. Analiştii sunt de părere că T-Mobile US ar putea deveni o ţintă de achiziţii, după ce săptămâna trecută AT&T a anunţat că va prelua Time Warner pentru 85,4 miliarde de dolari. Printre posibili ofertanţi se numără operatorul de cablu Comcast Corp, furnizorul de televiziune prin satelit Dish Network Corp şi grupul mexican America Movil. 

Telekom România este un brand care aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial, cu peste 142 milioane de clienţi pentru servicii mobile, 31 milioane de linii fixe şi peste 17 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2013). Grupul german a generat venituri de 60,1 miliarde euro, în anul financiar 2013, mai mult de jumătate din această valoare în afara Germaniei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ