Dezbaterea de la Cotroceni pe tema Roşia Montană a fost suspendată

| 05 oct, 2013

Alianţa pentru o Românie Curată, care anunţase într-o postare pe site organizarea sâmbătă a unei dezbateri între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele SAR Alina Mungiu Pippidi, precizează că evenimentul a fost suspendat, făcând public şi documentul Preşedinţiei în acest sens.

"Purtătorul de cuvânt al Preşedintiei a anunţat că preşedintele suspendă dezbatarea anunţată pentru mâine, sâmbătă 5 octombrie, la ora 19, deoarece d-na Alina Mungiu-Pippidi a afirmat din nou că aceasta nu e o acceptare a ofertei de mediere prezidenţiale din partea manifestanţilor", se arată în postarea pe site-ul romaniacurata.ro. De altfel, evenimentul fusese anunţat tot printr-o postare pe site-ul Alianţei pentru o Românie Curată, nefiind confirmat de Administraţia Prezidenţială, care nu a anunţat un program public al preşedintelui pentru ziua de sâmbătă.

Pe site-ul Alianţei pentru o Românie Curată a fost publicată de asemenea "corespondenţa integrală între ARC şi palatul Cotroceni". Alianţa pentru o Românie Curată anunţase anterior pe site că preşedintele Traian Băsescu ar fi urmat să participe, sâmbătă, la o dezbatere cu preşedintele SAR, Alina Mungiu Pippidi, la Palatul Cotroceni, pe teme precum Roşia Montană, dezamăgirea tinerilor din stradă, referendumul pentru demiterea preşedintelui, din vara anului trecut precum şi anticorupţia.

Potrivit postării menţionate, întâlnirea rezulta în urma declaraţiilor recente ale şefului statului, la ProTv, referitoare la posibilitatea ca din manifestaţiile din Piaţa Universităţii împotriva proiectului minier de la Roşia Montană să se nască un partid, aşa cum a propus Alina Mungiu Pippidi, că aceasta ar putea fi bună de prim-ministru.

Întrebat, duminică, la Pro TV, despre posibilitatea ca această mişcare de protest să ducă la apariţia unei noi forţe politice, Băsescu a spus că ea ar fi "binevenită".

"Eu înţeleg că domna Mungiu Pipidi este un factor de stimulare a mişcărilor. Cred că ar fi un foarte bun ministru al Economiei sau ministru al Finanţelor, să ia decizii, sau prim-ministru. Nicidecum nu este o ironie, este o convingere, pentru că înţeleg că dânsa a făcut programele de guvernare, de modernizare a statului. Eu nu am primit de la dânsa un astfel de program. Poate că ştie mult mai multe decât noi. Este timpul să se iasă din demagogie. Cei care cred că ştiu mai bine să intre în politică, iar dacă de acolo iese un partid curat, el este binevenit pe scena politică", a spus el.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ