Dezbaterea despre votul uninominal, necesară

Readucerea pe agenda publică a temei privind votul uninominal este oportună, în ciuda criticilor potrivit cărora tema este un non-subiect, băgat la înaintare  pentru  a distrage atenţia de la temele guvernamentale. Că este aşa sau nu, o discuţie serioasă despre sistemul electoral din România este necesară şi trebuie să înceapă încă de pe acum, pentru a nu ajunge iarăși în prag de alegeri parlamentare şi a nu se mai invoca argumentul că legislaţia electorală nu poate fi schimbată cu un an sau mai puţin înainte de alegeri. Iar pentru avea un punct de plecare corect în dezbaterea despre sistemul electoral trebuie precizat că nici votul uninominal (denumirea simplificată a scrutinului majoritar) nu este mai democratic sau mai puţin democratic decât votul pe liste (denumirea simplificată a scrutinului reprezentare proporţională) şi nici invers.

De-a lungul timpului, începând chiar cu anii 2002-2004, şi apoi 2007 şi 2012, trecerea de la votul pe liste la cel uninominal nu s-a făcut în cadrul unei dezbateri corecte şi serioase. Partidele au agreat ideea în funcţie de interesele de moment, căutând să impună acest sistem de vot într-un timp suficient de scurt, astfel încât să nu poată fi luate în calcul şi anticipate toate consecinţele asupra sistemului politic.

Este vorba în primul rând de anul 2007, când Traian Băsescu a vrut să legitimeze acest tip de vot prin chemarea cetăţenilor la referendum. Populaţia pare că nu a înţeles tema şi nici nu a fost interesată de subiect, fapt reflectat în prezenţa foarte scăzută la vot. La fel s-a întâmplat tot în 2007, când Guvernul Tăriceanu a impus un sistem electoral mixt (vot uninomnal şi distribuire proporţională a mandatelor), într-un timp scurt, care nu a permis anticiparea consecinţelor resimţite din plin la alegerile din 2012. La acest scrutin, numărul de parlamentari a crescut de la 471 la 588, aruncând în aer norma legală de reprezentare şi producând în acelaşi timp un efect de suprareprezentativitate. Nu în ultimul rând, în 2012, PSD şi PNL (prin Legea Ponta-Antonescu) au reluat ideea uninominalului, însă momentul a fost blocat de decizia Curții Constituționale.

De aceea, 2013 pare cel mai oportun moment de începere a unei dezbateri pe această temă, aflându-ne la şase luni după un scrutin parlamentar pe sistem mixt, care a dovedit efecte dezastruoase, pe care toate partidele le resping şi le vor corectate, cel puţin teoretic. Pentru că, în mod practic, toate partidele relevante au avut de câştigat în termen de procente sau mandate. USL a luat 60,1% în procente şi 69,3% în termeni de mandate. La fel, cei mai mulţi dintre candidaţii ARD au obţinut mandate în urma etapelor II şi III, la redistribuire.

Iar pentru o dezbatere corectă trebuie demontate acele argumente care deja au început să fie vehiculate (dinspre PNL, mai ales) şi care susţin că un vot uninominal (bazat în linii mari pe principiul câştigătorul ia totul) ar fi mai puţin democratic, pentru că ar conduce la o un parlament mai puţin reprezentativ şi la eliminarea partidelor mici din legislativ.

Opţiunea pentru unul dintre cele două mari sisteme electorale  (scrutinul majoritar sau „votul uninominal” şi reprezentarea proporţională sau „votul pe liste”) nu este una între mai multă şi mai puţină democraţie, ci alegerea unui anumit tip de democraţie: democraţia majoritaristă (corespunzătoarea scrutinului majoritar) şi democraţia consensualistă (corespunzătoare reprezentării proporţionale). O democraţie majoritarisă presupune mai multă stabilitate şi coerenţă în politici în detrimentul reprezentativităţii, în timp ce democraţia consensualistă implică, prin natura ei, mai multă reprezentativitate, dar şi mai multă instabilitate politică şi incoerenţă în guvernare. În acest context, sarcina clasei politice româneşti este aceea de a vedea care dintre cele două tipuri de democraţii este mai potrivită pentru România.