Dezbaterea publică pe tema ordonanţelor din justiţie: Se cere demisia lui Florin Iordache

| 30 ian, 12:42

Ministrului Justiţiei, Florin Iordache, i s-a cerut demisia de către reprezentanţi ai mai multor asociaţii neguvernamentale în timpul dezbaterii pe ordonanţele din justiţie, alţi cetăţeni anunţând că susţin actele normative din cauza condiţiilor inumane din penitenciarele româneşti.

Unii cetăţeni prezenţi la dezbaterea de la Ministerul Justiţiei au anunţat că susţin o lege a graţierii, motivând solicitarea prin prisma condiţiilor inumane din penitenciarele din România.

"O lege trebuie dată. Chiar şi prin ordonanţă de urgenţă. De ce? Dacă sunt probleme după aceea, se pot modifica în timp. Se poate găsi o formă prin Parlament, să fie modificată. Domnule ministru, s-au tot perindat prin Parlament, să se dea o graţiere şi o amnistie. Nu s-a reuşit. Constituţia spune că dreptul la viaţă, la sănătate este garantat, dreptul la o viaţă normală. Cum le asigurăm în aceste puşcării? Cum asigurăm toţi oamenii care ies în societate şi dintr-o puşcărie şi pe care societatea îi consideră paria? Victime sunt şi oamenii sistemului, care au intrat în puşcărie pe nedrept.Victime sunt şi puşcăriaşii, nu toţi. Vorbim de cei care sunt nevinovaţi", a spus Adrian Macarie, un cetăţean, în timpul dezbaterii.

Totodată, mai multe asociaţii au cerut retragerea proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale.

"În niciun caz, nu s-a justificat în mod real necesitatea adoptării acestor acte normative. Procedura este că ele trebuie puse în transparenţă decizională pentru minim 30 de zile. Având în vedere că vorbim de o legislaţie care afectează sistemul penal, cele 30 de zile din punctul meu de vedere sunt un standard minimal. Ar fi necesare mai multe luni de zile, de abia apoi să fie adoptate respectivele acte normative în Guvern şi transmise Parlamentului, care este ales legitim, popular. Aceste proceduri de transparenţă decizională duc la nişte legi mai bune. De aceea suntem acum nevoiţi să tot modificăm Codurile Penale în urma deciziilor CCR pentru că în 2014 şi în perioada premergătoare nu s-au făcut nişte studii de impact rezonabile. La fel şi în ceea ce priveşte supraaglomerarea", a declarat,luni, în timpul dezbaterii de la Ministerul Justiţiei, Nicoleta Andreescu, de la APADOR-CH.

 

Unii reprezentanţi ai ONG-urilor au cerut demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache.

"Scopul acestor ordonanţe este să scăpaţi de atragerea de răspunderea penală şi executarea unor pedepse în cazul unor zeci sau sute de prieteni sau factori politici. Acesta este scopul. Este un fapt recunoscut de ambasadele principalelor state partenere, de ONG-uri şi de sistemul judiciar în integralitatea lui. (...) Nu mai sunteţi un partener credibil de dialog, din punctul nostru de vedere sunteţi compromis ca ministru al Justiţiei. Textul notei de fundamentare privind graţierea este plin de falsuri. Există două soluţii pe care noi le recomandăm: să retrageţi aceste ordonanţe de urgenţă şi să vă daţi demisia", a declarat Mihai Poliţeanu, de la "Iniţiativa România".

"Începând de săptămâna viitoare no vom face proteste pentru demiterea domnului ministru al Justiţiei. Am cerut discutarea pe un proiect de lege în Parlament care să fie discuţii, să fie comisii, să se ia o decizie corectă. Era şi domnul Becali aici prezent. I-am spus «Domnule, vă tot văitaţi. Aveţi bani. Faceţi dumneavoastră puşcării şi puneţi-le la dispoziţia statului. Problema este dacă sunt sau nu locuri. Într-adevăr, nu sunt locuri, condiţiile sunt inumane, aceşti oameni care execută o pedeapsă trebuie să o execute în mod decent, dar soluţia nu este aceasta, să dai drumul la 3.000-5.000 de persoane care în 2-3 ani vor veni înapoi. Luaţi cazul Italiei şi vedeţi ce s-a întâmplat", a declarat, la ieşirea de la dezbatere, Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadei, precizând că noul buget nu prevede fonduri pentru penitenciare.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat, luni, la începutul dezbaterii pe ordonanţele din justiţie, că de graţiere nu vor beneficia violatorii, criminalii, recidiviştii sau cei acuzaţi de fapte de corupţie.

"Toţi cei care doresc să participe la această consultare vor participa. Vom discuta despre cele două proiecte de acte normative care se află acum în dezbatere publică. Discutăm despre un proiect al legii graţierii, acest proiect, vreau să fac precizarea pentru că a apărut în spaţiul public că vor beneficia în forma în care noi am iniţiat-o, şi vreau să vă spun că nu vor beneficia nici violatorii, nici criminalii, nici cei care sunt acuzaţi de fapte de courpţie, nici cei care sunt recidivişti şi condiţia principală pe care noi am pus-o este aceea de recuperare a prejudiciului. Cel de-al doilea act normativ este cel care vine să pună în concordanţă deciziile Curţii asupra Codului Penal. Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a hotărât că încă 6 articole din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală sunt neconstituţionale. În aceste condiţii se impune după ce vor apărea motivările pentru aceste articole, să venim din nou cu modificări", a declarat, luni, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la începutul dezbaterii pe proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale.

La ministerul Justiţiei este în desfăşurare, la momentul transmiterii ştirii, dezbaterea publică pe proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, la care participă peste 100 de persoane.

Plenul CSM a dat aviz negativ pentru proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor, decizia fiind luată în şedinţa de miercuri cu majoritate de voturi.

Tag-uri: Florin Iordache
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ