Dezbateri constituționale: accentul înapoi spre cetățean

Procesul de revizuire a Constituţiei se anunţa încă de la început a fi unul migălos, presărat cu asperităţi de parcurs. În cadrul Comisiei de revizuire, dezbaterile pe teme centrale, precum clarificarea raporturilor dintre instituţii, politicile economice şi fiscale sau mai ales regionalizarea, au fost trecute într-un plan secund. Atenţia mediatică s-a îndreptat către subiectele fierbinţi ale acestor zile, precum clarificarea ce vizează familia, răspunderea patrimonială a magistraţilor, transparenţa privind finanţarea presei etc.

Una dintre temele care a suscitat în cel mai înalt grad interesul mediatic se referă la definirea familiei. Astfel, de Comisia de revizuire a trecut o formulă tradiţională ce defineşte familia ca fiind formată prin consimţământul unui bărbat și al unei femei. Varianta este cel puţin discutabilă întrucât blochează practic orice dezbatere ulterioară, în acord cu cele existente la nivel european, privind drepturile minorităţilor sexuale. De altfel, maniera vocală în care Crin Antonescu s-a poziţionat în favoarea definirii clare a familiei în textul constituţional intră într-o contradicţie evidentă cu un alt amendament susţinut de liberali şi adoptat în comisie. Este vorba despre articolul care condamnă orice formă de discriminare a cetăţenilor, indiferent de rasă, sex, religie sau orientare sexuală. Cu alte cuvinte, o serie de libertăţi sunt recunoscute într-un amendament, dar interzise printr-un altul.

De remarcat că una dintre premisele de la care s-a pornit procesul de revizuire viza tocmai adecvarea textului constituţional cu principiile şi valoriile definite în Uniunea Europeană. Prin urmare, lipsa de deschidere faţă de o temă care va genera dezbateri şi în perioada următoare, precum libertăţile minorităţilor de orice fel, riscă să pună sub semnul întrebării însăşi viitoarea formă a Legii Fundamentale. Cu alte cuvinte, România s-ar putea afla în situaţia de a revizui Constituţia în 2013 şi de a o remodifica la scurt timp după. Este principalul considerent pentru care o temă precum definiţia familiei putea fi reglementată prin Codul civil, fără a o prevedea explicit în textul Legii Fundamentale.

Un alt amendament adoptat în Comisia de revizuire care a atras pe bună dreptate atenţia presei este cel referitor la dreptul procurorilor de a solicita interceptări ale persoanelor suspectate de încălcarea legii. Astfel, conform votului din Comisia de revizuire, procurorii nu vor mai putea face interceptări decât cu mandat. Tăierea prerogativelor procurorilor în ceea ce priveşte dispunerea interceptărilor este cel puţin riscantă. La mijoc se află probleme de siguranţa naţională care trebuie rezolvate operativ. Prin urmare, se impune o abordare raţională şi echilibrată prin care pârghiile de care dispune justiţia să nu fie anulate. Fiindcă independenţa justiţiei trebuie garantată nu doar prin lipsa oricăror ingerinţe, ci totodată prin crearea acelor premise necesare care să-i asigure buna funcţionare şi îndeplinirea rolului într-un stat de drept.

Pe aceeaşi linie a inadvertenţelor constatate de mass-media în procesul de revizuire se înscrie şi amendamentul care impune transparenţa surselor de finanţare în cazul presei, în timp ce în cazul finanţării partidelor nu au fost aduse reglementări şi clarificări suplimentare care să elimine din suspiciunile referitoare la veniturile partidelor şi sursele acestora. „Scăparea” din Comisia de revizuire riscă să afecteze suplimentar credibilitatea partidelor în general, mai ales în context electoral, când formaţiunile politice se vor prevala de reglementările actuale pentru a eluda o abordare transparentă şi onestă cu privire la sursele de finanţare.

Amendamentul referitor la răspunderea patrimonială a magistraţilor în cazul în care sunt dovediţi că ar fi comis abuzuri poate avea, de asemenea, implicaţii diferite. La prima vedere, posibilitatea statului de a actiona împotriva judecătorilor care au dat sentinţe atacate cu succes la CEDO este oportună, putand avea drept efect tratarea cu o mai mare răspundere a dosarelor din instanţă şi putand elimina totodată tentaţia unor sentinţe injuste din motive de corupţie. La o privire mai atentă însă, răspunderea patrimonială poate avea un efect contrar celui scontat. Adică, o dezangajare a magistraţilor, în sensul declinării sau amânării unor sentinţe, tocmai din cauza perspectivei de a fi responsabilizaţi în cazul în care verdictele pe care le pronunţă ar putea fi contestate cu şanse de reuşită la CEDO. Un astfel de scenariu ar însemna prelungirea termenelor în justiţie şi ar putea induce chiar un blocaj generalizat, în condiţiile în care şi aşa instanţele sunt deja foarte aglomerate.

Iată, pe scurt, o serie de considerente care indică necesitatea de a trata revizuirea Constituţiei în cheia responsabilităţii. Dincolo de condiţionările de timp, viitorul text constituţional trebuie să plaseze în centrul său cetăţeanul, să reanime interesul românilor pentru viaţa cetăţii şi să regenereze încrederea cetăţenilor în instituţiile statului şi în clasa politică.

Din această abordare care pare a favoriza consevatorismul în detrimentul unui modernism ancorat în realităţile europene, nimeni nu va avea de câştigat în mod real. Din contră, actualul proces de revizuire s-ar putea dovedi a fi conjunctural. Abordările superficiale trebuie înlocuite cu unele riguroase care să statueze pe termen lung şi să transforme textul constituţional într-un reper incontestabil şi unanim acceptat al democraţiei din România.

Iar principalul responsabil pentru acestea este Crin Antonescu, președintele Comisiei de revizuire a Constituției.