Dezvăluire: Șeful CIA s-a întâlnit cu Kim Jong-un în Coreea de Nord
Directorul CIA Mike Pompeo, nominalizat pentru funcţia de secretar de Stat al SUA, a efectuat în urmă cu două săptămâni o vizită secretă în Coreea de Nord, unde s-ar fi întâlnit cu liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, afirmă surse citate de Washington Post, potrivit Mediafax.
Mike Pompeo, actual director al CIA şi nominalizat pentru funcţia de secretar de Stat al SUA, a avut o întrevedere la Phenian cu Kim Jong-un pentru a discuta despre viitoarea întâlnire a liderului suprem al Coreei de Nord cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, dar şi despre programul nuclear al Coreei de Nord, au precizat două surse sub protecţia anonimatului.
Vizita lui Pompeo în Coreea de Nord ar fi avut loc la scurt timp după ce a fost nominalizat pentru funcţia de secretar de Stat al SUA.
Informaţia privind vizita lui Pompeo în Coreea de Nord a apărut în presa americană la doar câteva ore după ce Trump a anunţat că SUA şi Coreea de Nord au purtat discuţii directe ”la nivel foarte înalt”.
Ultima întâlnire directă dintre oficiali ai SUA şi Coreei de Nord a avut loc în anul 2000, când secretarul american de Stat Madeleine Albright s-a întâlnit cu Kim Jong Il.
Casa Albă şi CIA au refuzat să comenteze informaţia.