Elena Udrea şi Traian Băsescu au fost LEGAŢI. Dezvăluiri INCENDIARE despre Udrea, Cocoş şi Băsescu

| 26 mai, 20:21

Vrăjitoarea Mihaela Mincă, care susţine că a apărut la BBC şi CNN şi că aceste înregistrări ar exista pe YouTube, face o serie de dezvăluiri incendiare despre Elena Udrea, Dorin Cocoş, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis.

 

De Sfântul Constantin și Elena, am făcut despre Elena Udrea previziunea că, din cauza problemelor care se învârt în jurul dumneaei, va ajunge la pușcărie, chiar dacă va mai dura puțin. Unele dintre aceste fapte le-a săvârșit cu bună-știință, în folosul dumneaei, ca să aducă țara într-un impas deosebit.

"Să vă spun adevărul la întrebarea dacă Traian Băsescu va ajunge la pușcărie? Să știți că va ajunge. Trebuia să ajungă de mult, dar a fost susținut de foarte mulți oameni de stat care s-au temut să-l pună până acum să răspundă pentru faptele sale, dar într-un final cu siguranță va ajunge la pușcărie.

Terenul lui Băsescu de la Nana și mai multe bunuri ale dumnealui vor fi confiscate pentru că au fost obținute pe căi ilegale. Deși sunt alți oameni în spatele lui, pentru care a încercat să acopere într-un fel sau altul, va răspunde în fața legii pentru tot ce a făcut. Relația dintre Elena Udrea și Traian Băsescu a fost o afacere și au fost foarte legați, deși relația actuală e un compromis pentru că faptele ilegale săvârșite împreună sunt legate una de alta.

Așa că ei corespondează și în momentul de față. Între Elena Udrea și Dorin Cocoș a fost nu doar interes, ci și dragoste, dar aceasta s-a transformat într-una de afaceri. Ei încă se mai iubesc și mai au sentimente unul pentru celălalt, dar dragostea lor s-a transformat la un moment dat în foloase materiale și asta le-a dăunat.”, ne-a dezvăluit Mihaela Mincă, potrivit ziarulring.ro

Cât despre actualul conducător al ţării, vrăjitoarea susţine că acesta va întâmpina dificultăţi în a aduce România pe linia de plutire:

„Actualul președinte, Klaus Iohannis, își dorește să aducă țara pe o oarecare linie de plutire folosind căi legale, dar lupta e foarte mare, corupția e foarte mare și foarte greu va reuși.

În primul mandat cu siguranță nu va reuși să facă mare lucru. Vor intra pe o ușă și vor ieși pe alta toți cei care au prejudiciat statul român. România a început să meargă bine, dar sunt oameni de stat care și-au făcut rău singuri.

Dacă ei ar spune stop infracțiunilor la nivel înalt, România ar trebuie să fie o țară foarte bine văzută în toată Europa și românii să ducă o viață mai bună și mai liniștită. Lucrurile vor fi puse la punct în România în aproximativ 10 ani.”

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 mai, 13:16
George Stoica
tiganca a zis la CNN ca Ghita va avea probleme la Craciun...
asteptam sa vedem daca are "mana "buna
27 mai, 12:29
diana
JOB
OFERTA DE LUCRU!!!! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la 0! Nu este necesara niciun fel de experienta! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala.Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal .Se lucreaza part-time (in timpul liber ) sau full-time, la alegere.Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou de viitor, care va genera intr-o afacere profitabila daca veti fi hotarati si perseverenti.Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email [email protected]
26 mai, 23:29
delgado
Salveaza venitul familiei
Poti sa lucrezi de acasa sau de oriunde, part-time, cat iti permite timpul si daca te caracterizeaza ambitia, e posibil sa nu mai ai nevoie de alt loc de munca. Ai nevoie doar de un calculator, internet, rabdare, perseverenta si seriozitate. Parcurgi gratuit un curs de cateva zile prin email si apoi hotarasti daca vrei sa continui sau nu. Cere informatii cu text “detalii” la adresa: [email protected]
26 mai, 21:53
Ion BZone
Curiozitate
Toate mizeriile astea le gazduiti sub sigla "obiectiv.info"?
Cred ca initial v-ati gandit la un obiectiv de aparat foto cand v-ati autointitulat "obiectiv"
26 mai, 21:04
doina
niste mizerii ,toate prostiile le scorniti!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ