Dictate de Divinitate. Cele 24 de cuvinte care nu trebuie pronunţate NICIODATĂ
Trăim într-o lume egoistă, cu oameni mândri, orgolioşi, lipsiţi de dragoste, zgârciţi. Unii încearcă să se folosească de lucrurile necurate pentru a ajunge la fericire. Aceste cuvinte scrise mai jos, sunt cele 24 de scaune de care vorbeşte Sf. loan în Apocalipsă, Masa din mijlocul scaunelor este lumea, care va fi judecată după cele 24 de cuvinte.
Este important să le daţi atenţia cuvenită celor 24 de cuvinte deoarece toată viaţa noastră acţiunile bune sau rele, depind de ce gândim, vorbim şi facem. Aceste cuvinte sunt dictate din DIVINITATE iubitului nostru “Unchiul Mihai” care îşi sacrifică viaţa pentru noi cei păcătoşi.
Se recomandă înlocuirea lor cu alte cuvinte sau expresii:
1. Sudalmă (înjurătură, ocară)
2. Blestemul
3. Dracul
4. Răul
5. De ce ai făcut?
6. Nu a trebuit să faci!
7. Nu ai făcut bine
8. Nu ştiu
9. Nu pot
10. Nu reuşesc
11. Baiul
12. Greul
13. Necazul
14. Nu merg
15. Nu fac
16. Nu vreau
17. Nu văd
18. Nu aud
19. Nu găsesc
20. Nu înţeleg
21. Am uitat
22. Am pierdut
23. Am spart
24. Am stricat
Ca să se şteargă efectul pronunţării acestor cuvinte, să se rostească următoarea rugăciune:
“O, Fecioară Maria, concepută fără de prihană strămoşească roagă-Te pentru noi, care alergăm la Tine, şi pentru cei ce nu aleargă. Amin”
Explicaţii:
SUDALMĂ, BLESTEMUL, DRACUL
Aceste trei cuvinte nu trebuie spuse sub nici o formă şi în nici o situaţie (nici în glumă şi nici repetând după alţii). Spunându-le în gând au acelaşi efect negativ pentru persoana la care ne gândim. Să le înlocuim cu o binecuvântare sau să nu zicem nimic. Biblia spune “La început era cuvântul şi cuvântul era cu Dumnezeu şi cuvântul era Dumnezeu” (loan 1/1). Acesta înseamnă că toată vorbirea este însuşi Dumnezeu. De aceea trebuie să avem o vorbire plăcută, curată şi să vorbim numai ceea ce este necesar. Să vorbim puţin, deoarece printr-o vorbire lungă şi necontrolată pierdem multă energie. Prin folosirea cuvintelor nepermise atragem şi spre noi forţe negative. Cărţile sfinte spun că fiecare cuvânt înconjoară Pământul. Îngerii şi diavolii sunt în atmosferă (între Pământ şi Lună). Ei simt vibraţia cuvintelor rostite de noi. Dacă vorbele noastre au vibraţii bune, îngerii se apropie se noi, în mod contrar diavolii.
RĂUL
Se poate spune în rugăciune, se poate citi, se poate scrie. Cei ce-l rostesc vor avea sigur parte de el.
DE CE AI FĂCUT?
NU A TREBUIT SĂ FACI!
NU AI FĂCUT BINE!
Aceste expresii sunt asemănătoare şi prin nefolosirea lor învăţăm să nu mustrăm şi să nu facem observaţii la nimeni. Cuvântul atinge sufletul, îl poate mângâia sau ucide. Nu avem nici un drept să judecăm pe nimeni, există un judecător, care este Dumnezeu şi fiecare îşi va primi pedeapsa după faptă. Să înlocuiţi cele trei expresii cu “ar fi bine să faci aşa” şi să-i arătaţi cum trebuie să facă. Certăreţii au faţa urâtă, brăzdată de riduri, iar cei buni, care sunt gata să ierte oricând şi orice greşeală au faţa liniştită, plăcută, luminoasă.
NU ŞTIU NU POT! NU REUŞESC!
Acestea vor trebui înlocuite cu un “nu” simplu sau “voi încerca”, “am să pot”, “am să reuşesc” sau “nu am ştiut”, “nu am putut”, “nu am reuşit”.
GREUL
Isus spune ,,Luaţi jugul meu şi sarcina, căci jugul meu este dulce şi sarcina mea este uşoară”. Luaţi aminte, acest cuvânt este des folosit şi oamenii sunt foarte loviţi de greutăţi.
NECAZUL
Chiar dacă există asupra noastră, trebuie să-l tratăm ca şi cum nu ar fi. “Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că acelora este împărăţia cerurilor”. “Fericiţi cei care plâng că aceia se vor mângâia”.
NU MERG, NU FAC, NU VREAU
Aceste cuvinte sunt expresiile neascultării, pentru care s-a făcut iadul. Se pot folosi expresiile “Nu trebuie a merge”, “Nu trebuie a face”, “Nu este bine”. De aici izvorăsc cele mai multe certuri, neînţelegeri în familii, deoarece în mod deosebit sunt folosite de copii.
“Cedează ca să învingi”; Christos a cedat răutăţii oamenilor, nu s-a certat cu ei, s-a lăsat răstignit şi a cucerit Pământul nu numai pentru vremea Sa, ci pentru totdeauna. Nouă nu ni se cere chiar aşa un sacrificiu, doar să nu ne certăm în familie, cu părinţii, cu fraţii, să fim răbdători şi gata de ajutor.
NU VĂD, NU AUD, NU GĂSESC
Trebuie folosite la trecut “Nu am văzut”, “Nu am auzit”, “Nu am găsit”. Dacă le repetăm ajungem să observăm, să nu auzim, ce este în jurul nostru, mintea se întuneca şi vom ajunge să vorbim singuri pe stradă. Înlocuiţi aceste cuvinte, pentru că aşa vă veţi controla vorbirea şi pe voi înşivă în orice situaţie, scrie efemeride.ro.
NU ÎNŢELEG
Le putem folosi la trecut ,,nu am înţeles” sau simplu “NU”, pentru a nu deveni neînţelegător.
AM UITAT
Se poate înlocui cu “Nu mi-a rămas în minte” sau mi-a ieşit din minte.
AM PIERDUT
A pierde ceva, este rezultatul neatenţiei şi slăbiciunilor noastre. Folosind des apare riscul pierderii şi a împărăţiei lui Dumnezeu.
AM SPART
Se poate înlocui cu “A căzut,” “Noroc”.
AM STRICAT
Poate să urce de la a strica o jucărie, la a strica o căsnicie şi altele. Faptele trecutului trebuie depăşite cu o gândire şi cu o vorbă constructive, edificatoare.
Ştirile orei
Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori! Deoarece nu doreşte ca drept-credincioşii să intre în contact cu produse de provenienţă păgână, Preafericitul Patriarh Daniel a hotărât ca aceştia să folosească doar şamponul Arsenie Boca, plin de har, 100% ortodox, destinat spălării pe creier.
Puteţi gândi cu propria minte fără să aveţi nevoie de clişeele promovate de preoţi? Creierul dumneavoastră funcţionează ireproşabil? Logica, raţiunea şi spiritul critic vă definesc? Aveţi bacalaureat sau aţi finalizat studiile universitare? Noul şampon Arsenie Boca vă eliberează de aceste afecţiuni diabolice, permiţând doar „învăţăturile” Bisericii. Aveţi îndoieli în privinţa religiilor şi a zeilor? Doriţi să scăpaţi de păcatul strămoşesc: circumvoluţiunile? Neuronii constituie o povară? Sinapsele vă incomodează? Harul şamponului Arsenie Boca face ca toate aceste impedimente apăsătoare să dispară ca prin minune, lasându-vă creierul neted astfel încât muştele să vă poată patina pe el.
Reţineţi faptul că doar astăzi Biserica Ortodoxă Română vă vine în ajutor pentru a ajunge în Rai. Cumpărând produsul de mai sus, primiţi, în mod suplimentar, un pachet de lumânări şi o porţie de colivă. Toate acestea la preţul de numai 30 de arginţi! Nu mai aşteptaţi! Sunaţi chiar acum la 0722.666.666 şi veţi beneficia de o promoţie de-a dreptul divină!
Folosiţi zilnic şamponul Arsenie Boca pentru a avea o minte ageră precum cea a unei râme călcată de tramvai! Cel mai bun remediu împotriva maladiei numită inteligenţă!!!
Începând de astăzi, toţi credincioşii care vor ajunge în zona Dealului Mitropoliei din Bucureşti se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Miel cu O Nară. Aducerea acesteia în România este rezultatul a patru luni de discuţii purtate între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi călugării de la Muntele Athos. Aceştia consideră că efortul le va fi răsplătit pe măsură, mai ales din punct de vedere financiar.
“Mielul cu O Nară alină suferinţele din sufletele celor care cred în puterea sa vindecătoare. Fără sacrificiul suprem al acestuia, n-am fi ajuns să avem o credinţă bimilenară. Sau dacă am fi avut, aceasta n-ar fi fost desăvârşită. Rugămintea pe care o am faţă de credincioşi este ca aceştia să sărute cuviincios mielul şi să reţină faptul că mai întâi pielea trebuie dată înapoi.” a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Iulian Capsache.
Viaţa Sfântului Miel cu O Nară a fost una agitată, care s-a terminat într-un mod nefericit. El a fost prigonit de femei, care îl frecau până când i se făcea rău şi vomita. Spre sfârşitul vieţii sale, acesta a fost prins de câteva păgâne care l-au decalotat şi apoi l-au îngropat. În tradiţia populară se spune că Mielul Mântuitor a înviat intr-a treia zi după fripturi şi s-a ridicat la ceruri, iar ortodocşii consideră că expresia “Credincioşi, să luaţi mielul !” este de bine.
Patriarhul Daniel promite că va continua să aducă în ţară rămăşiţe trupeşti ale câtorva sfinţi în perioada ce urmează: “Dacă se vor îmbulzi şi la următoarele sărbători, credincioşii vor avea câteva surprize foarte plăcute printre care se numără moaştele ciocănitoarei Woody şi mantia cuviosului Superman."