DIICOT: O grupare din România vindea fraudulos în toată lumea datele cardurile bancare folosite în restaurante
Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate au efectuat miercuri 22 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Mehedinţi, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări, care vindea în toată lumea, în special în SUA, datele unor cărţi de credit obţinute fraudulos.
În acest caz, procurorii au reţinut nouă persoane, iar ale patru sunt cercetate sub control judiciar. Ancheta a fost realizată în cooperare cu FBI.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, gruparea infracţională era coordonată de un bărbat de 37 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care în prezent este încarcerat într-un penitenciar din Germania, fiind condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru înşelăciuni prin sisteme informatice.
Începând cu luna noiembrie 2008, membrii grupării au conceput un program informatic menit sa exploateze vulnerabilităţile informatice existente în sistemele POS amplasate în localuri şi restaurante, iar prin acest mijloc să capteze toate datele cărţilor de credit ale persoanelor care efectuau plăţi în acest mod.
Aceste date obţinute fraudulos erau puse la vânzare online persoanelor interesate din întreaga lume (de exemplu, din SUA, Rusia, Pakistan, Serbia).
Un palier al grupării se ocupa special de preluarea şi ridicarea sumelor de bani pe care le trimiteau pe numele lor 'cumpărătorii' datelor de credit obţinute în mod fraudulos.
Cei mai interesaţi de acest gen de vânzări au fost suspecţii din SUA, care după ce intrau în posesia acestor date de cărţi de credit le foloseau la efectuarea extragerilor frauduloase de la bancomate din conturile persoanelor ce au folosit cardurile la achitarea consumaţiilor din restaurante.
Mai multe companii americane au formulat plângeri, în urma cărora FBI a declanşat cercetări, solicitând cooperarea autorităţilor române, în regim de task force, în vederea identificării şi tragerii la răspundere penala a persoanelor care, prin intermediul unui program informatic de tip keylogger, au reuşit să compromită aproximativ 6.600 de carduri bancare ale clienţilor care au efectuat plăţi la POS-urile mai multor companii.
În urma solicitărilor efectuate de autorităţile americane către cele 160 de bănci emitente ale cardurilor compromise, s-a stabilit că valoarea totală a prejudiciului este de 147.546,92 dolari, în urma raportărilor efectuate - până la data de 11 februarie 2009 - de 109 bănci.