DIICOT: Percheziţii în Călăraşi şi Vaslui la grupări specializate în fraude bancare. PREJUDICIU: 24 milioane de euro

| 09 iul, 10:24

Procurorii DIICOT efectuează joi 16 percheziţii în judeţul Călăraşi, precum şi într-o comună din judeţul Vaslui, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări specializate în fraude cu credite luate de la bănci, dar şi fonduri UE pentru o fermă agricolă, prejudiciul fiind de aproximativ 24 milioane euro, potrivit Agerpres.

 

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc în localităţile Floroaica şi Vâlcele din Călăraşi, precum şi în comuna Dragomireşti din judeţul Vaslui.

Anchetatorii susţin că, din anul 2006 până în prezent, a fost constituit un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune (persoanele vătămate fiind instituţii bancare), evaziune, folosirea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice, obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi transmiterea fictivă a părţilor sociale şi spălare de bani.

Întreaga activitate infracţională se desfăşura în cadrul unei ferme agricole aparţinând liderului grupării, Marian Moise, situate în comuna Vâlcele, judeţul Călăraşi, această fermă fiind o adevărată "gaură pentru investiţii".

Din 2006, membrii grupării, formate din Marian Moise şi rude apropiate, au obţinut mai multe credite de la o bancă pe două firme, însă banii au fost folosiţi în alte scopuri.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ