Din 26 iunie, Transelectrica va plăti acţionarilor dividendele aferente anului 2012
CNTEE Transelectrica SA va plăti acţionarilor companiei dividendele aferente exerciţiului financiar 2012, începând cu data de 26 iunie 2013, potrivit datelor transmise Bursei de Valori Bucureşti.
Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,404 lei. Impozitul va fi reţinut, declarat şi plătit la bugetul statului de către Transelectrica, iar acţionarii vor încasa dividendele la valoarea netă.
Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 22 mai 2013.
Dividendele vor fi distribuite prin intermediul Depozitarul Central prin transfer bancar pentru acţionarii ale căror interese sunt reprezentate de societăţi (bănci, societăţi de servicii şi investiţii financiare) participante la sistemul DC, dar şi prin intermediul Banc Post pentru acţionarii care acţionează în nume propriu. De asemenea, toate dividendele istorice, respectiv drepturile acţionarilor cuvenite şi neridicate aferente anilor 2006-2011 se plătesc prin intermediul BancPost.
În 2012, Transelectrica a înregistrat venituri de 2,805 miliarde lei (629,5 milioane euro), în scădere cu 13,7%, şi cheltuieli de 2,762 miliarde lei (620 milioane euro), cu 11% sub cele din 2011.
Profitul brut estimat pentru acest an este de 44,6 milioane lei (10,2 milioane euro). În următorii doi ani, profitul brut ar urma să avanseze la 46,8 milioane lei (10,7 milioane euro) şi, respectiv, la 50,2 milioane lei (11,5 milioane euro).
Pentru 2013, compania a programat investiţii de 420 milioane lei (96,4 milioane euro), iar pentru anul 2014 - 763,1 milioane lei (175,1 milioane euro), în 2015 - 748,2 milioane lei (171,7 milioane euro).
Acţionarii companiei sunt statul român - 58,68% din acţiuni şi Fondul Proprietatea - 13,49%.