Dîncu: Din 2017 se va trece la renovarea a patru stadioane pentru EURO 2020

| 27 iul, 18:16

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, miercuri, că anul viitor va începe renovarea stadioanelor care vor fi folosite pentru antrenamentele echipelor la Campionatul European de fotbal din 2020, arătând că este vorba de Steaua, Dinamo, Rapid şi Stadionul de Rugby din Bucureşti.


"În ceea ce priveşte stadioanele, au avut loc întâlniri între specialiştii de la Compania Naţională de Investiţii, de la Federaţia Română de Fotbal şi reprezentanţi ai celor 4 cluburi. Există deja teme de proiectare care să respecte cerinţele UEFA. Acestea sunt date în lucru şi se lucrează în acest moment la documentul pe care să-l aducem în şedinţa de Guvern privind studiile de fezabilitate. Deci, vom avea studiile de fezabilitate în această toamnă şi începând de la anul se va trece la faza de reconstrucţie a celor 4 stadioane", a precizat Vasile Dîncu, după şedinţa de Guvern. 

El a spus că aceste chestiuni de infrastructură vor fi rezolvate până la inspecţia finală din 2019, "în ritmul pe care l-a stabilit Guvernul trecut". 

Dîncu a precizat că trei dintre cele patru stadioane care vor fi puse la dispoziţie pentru antrenament ar trebui să fie reconstruite. 

"Am văzut în ultima vreme la televiziune reprezentanţii unor cluburi care aşteaptă să li se facă foarte repede. Ei lucrează în sistem de fotbal profesionist, dar vor ca statul să le rezolve stadioanele. E adevărat că există în strategia...atunci când s-a licitat pentru organizarea Campionatului European a fost şi este în obligaţia statului român să punem la dispoziţie pentru antrenament 4 stadioane funcţionale în acele condiţii pe care în acel moment UEFA le-a stabilit foarte clar. Asta înseamnă că noi avem o HG încă de atunci pentru ca patru stadioane să intre în renovare. Sigur că o să încercăm să facem o renovare cât mai completă pentru că, practic, ar trebui să reconstruim 3 din cele 4 stadioane să le dăm o formă cât de cât funcţională. Este vorba de Steaua, Dinamo, Rapid şi Complexul de Rugby din Bucureşti, Tineretului", a explicat vicepremierul. 

El a adăugat că nu are încă date privind costurile necesare renovării stadioanelor, dar se porneşte de la ideea ca stadionul Steaua să aibă în jur de 30.000 de locuri, Dinamo - 25.000 locuri, Rapid - între 15.000 şi 18.000, iar cel de Rugby - între 8 şi 12.000 de locuri.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ