Dîncu: ”Vreau să risipesc orice temere legată de obligativitatea armatei. Este imposibil de făcut acest lucru!”
Ministrul Apărării Vasile Dîncu a declarat, vineri, la Bobocu că nu există nici o şansă să fie reintrodus stagiul militar obligatoriu dar că Armata ia în calcul mai multe variante de voluntariat.
El a spus că sunt tineri care vor să facă o pregătire militară de bază, dar într-un sistem modern, motiv pentru care ar putea fi organizate stagii de 3-4 luni special pentru aceştia. Totodată, oficialul a declarat că va fi modificat şi sistemul de salarizare, pentru că militarii sunt plătiţi acum mult sub ceea ce oferă ei societăţii.
„Vreau să risipesc orice temere legată de obligativitatea armatei. Este imposibil de făcut acest lucru, nu se poate nici economic şi nu mai este nici fezabil. Ne gândim spre câteva strategii pe viitor în completarea unei armate profesioniste de a optimiza salarizarea şi toate beneficiile pe care tinerii care aleg această profesie să le aibă pentru că tipurile de venituri pe care le au militarii sunt sub contribuţia pe care o aduc ei societăţii şi ne dăm seama foarte bine de asta acum când avem nevoie de ei să fie în cea mai buna formă”, a declarat Vasile Dîncu.
De asemenea, ministrul Apărării a declarat că o armată modernă are nevoie de cât mai mulţi specialişti din toate domeniile pentru că şi vremurile s-au schimbat, iar militarii trebuie să facă faţă la mai mult decât o agresiune militară.
„Vrem cât mai mulţi experţi în armată, informaticieni, medici, ingineri de toate felurile şi sociologi, psihologi, pentru că în perioada asta armata trebuie să răspundă unor provocări mult mai mari decât agresiunea militară în sine”, a declarat Dîncu.
Totodată, el a vorbit despre mai multe variante de voluntariat pe care Armata ar vrea să le implementeze
„S-a lansat sistemul de voluntariat anul trecut dar nu a fost prea atractiv. Am optimizat acest sistem, am venit cu noi prevederi, am mărit salariul, beneficiul financiar pe timpul şcolarizării şi am mărit şi salariul pe care îl ia un voluntar când nu participă la instruiri, s-a ajuns la un optim aşa că anul ăsta am făcut o cerere pentru 444 de locuri de muncă şi am avut 1400 de candidaţi cu dosare bune, deci exista o adresabilitate. De asemenea am primit pe Facebook şi pe Tik-Tok cereri de la tineri care îşi doresc o pregătire militară de bază. Sunt tineri care vor să facă asta dar într-un sistem modern. Nu va mai fi un stagiu cum era armata obligatorie, cred că vom face în stagii de 3-4 luni special pentru tineri, să aibă o pregătire militară, o pregătire de bază”, a declarat Vasile Dîncu.
Tag-uri:
vasile dincu
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x