Directorul suspendat al RA-APPS și fostul șef CJ Buzău, trimiși în judecată de DNA
Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Gabriel Surdu, directorul suspendat al Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, aflat sub control judiciar, și pe fostul președinte al Consiliului Județean Buzău Cristinel Bîgiu, pentru cumpărare de influență, respectiv trafic de influență.
Anchetatorii susțin că, în august 2013, Gabriel Surdu i-a oferit lui Cristinel Bîgiu, în calitate de președinte al CJ Buzău, aproximativ 3,9 milioane lei (peste 878.000 euro), reprezentând 8% din valoarea unui contract de aproximativ 48,7 milioane lei (aproape 11 milioane euro), având ca obiect "Proiectarea, execuția și modernizarea drumurilor de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare în comună Ghergheasa, jud. Buzău".
DNA precizează că suma de bani urma să fie dată în mai multe tranșe, la momentul efectuării plăților către societatea executantă.
În aceeași lună, susțin procurorii, Gabriel Surdu a remis, printr-un intermediar, lui Bîgiu, drept primă tranșă, 75.000 de euro, pentru a interveni pe lângă primarul unei comune din județul Buzău, în vederea atribuirii contractului de lucrări respectiv.
"În august 2013, în contextul unei întâlniri pe care au avut-o într-un restaurant din București, Gabriel Surdu i-a solicitat lui Bîgiu să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări publice în județul Buzău, pentru o firmă pe care primul o administra prin intermediar. Inculpatul Bîgiu a fost de acord cu cererea și i-a promis că îl va sprijini să obțină un contract de lucrări pentru firma respectivă (...). La rândul său, Surdu i-a promis președintelui CJ Buzău că îi va remite 8% din valoarea contractului, în schimbul intervenției sale pe lângă primarul localității respective, în vederea câștigării licitației. De asemenea, cei doi au convenit ca o primă tranșă, de 75.000 de euro, să fie dată la câteva zile de la momentul discuției, lucru care s-a și întâmplat, banii fiind remiși inculpatului Bîgiu printr-un intermediar", se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.
În 21 mai 2014, tot în baza celor stabilite, între primăria comunei respective și firma controlată de Surdu a fost încheiat un contract de lucrări de aproape 48,7 milioane lei.
"Precizăm că procentajul de 8% din valoarea contractului, promis inculpatului Bîgiu de Gabriel Surdu, se ridica la circa 878.222,47 euro, din care acesta din urmă achitase o primă tranșă de 75.000 euro", mai precizează DNA.
În cauză, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra a două imobile aflate în proprietatea lui Bîgiu, până la concurența sumei de 75.000 euro.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI.