Discurs-maraton de 8 ore în Congresul SUA, al şefei minorităţii democrate
Şefa minorităţii democrate în Camera Reprezentanţilor Nancy Pelosi a vorbit în continuu timp de 8 ore şi şapte minute - un adevărat record în Congres. În discursul maraton a cerut o reformă a imigraţiei care să protejeze tinerii fără acte cunoscuţi drept "Dreamers".
Pelosi a început să vorbească miercuri, la ora locală 10.04 (17.04, ora României), şi a plecat de la microfon la ora locală 18.11 (joi, 1.11, ora României), rămânând în picioare mereu, fără să se întrerupă şi doar bând apă.
Recordul precedent, potrivit istoricului Camerei inferioare a Congresului, i-a aparţinut unui ales care a susţinut un discurs de cinci ore şi 15 minute, în 1909.
Procedura Camerei a autorizat-o, în calitate de şefă a opoziţiei, să se exprime atât cât doreşte sau poate.
La Senat, în schimb, fiecare dintre cei 100 de membri are dreptul să vorbească... la infinit, iar recordul este de peste 24 de ore.
Senatorii se încalţă adesea, în vederea acestui lucru, cu încălţăminte sport. Nancy Pelosi, în vârstă de 77 de ani, a rămas pe tocuri.
"Dreamer-ii noştri se află în incertitudine, un nor crud de frică planează asupra lor", a spus ea. "Laşitatea morală a republicanilor trebuie să ia sfârşit".
"Nu intenţionez să termin", a spus ea după şase ore de maraton.
Parlamentara din Califirnia a citit, timp de mai multe ore, scrisori şi mărturii ale unor tineri "clandestini" care aşteaptă de la Congres o regularizare.
Ea a protestat faţă de absenţa, într-un acord bugetar dezvăluit anterior în Senat, a oricărei măsuri care să soluţioneze situaţia acestor sute de mii de imigranţi fără acte tineri, protejaţi prin programul Daca, suprimat de Donald Trump.
Alesa a vrut astfel să-l interpeleze, în mod spectaculos, pe Paul Ryan, liderul majorităţii, pentru ca acesta să se angajeze să înscrie o dezbatere pe tema imigraţiei pe ordinea de zi.
La finalul intervenţiei sale, colegii săi au ovaţionat-o şi au strâns-o în braţe.
Însă Paul Ryan nu a dat curs cererii lui Pelosi.
Sursa: News.ro