Discursul lui Klaus Iohannis la recepţia de la Palatul Cotroceni

| 22 dec, 2014

Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au găzduit duminică o recepţie la Palatul Cotroceni, cu ocazia preluării mandatului de preşedinte. Lista invitaţilor a cuprins 400 de persoane.

Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au fost gazdele unei recepţii "între proieteni" organizate la Cotroceni. Printre cei 400 de oaspeţi ai noului cuplu prezidenţial s-au numărat actorul Victor Rebengiuc şi jucătoarea de tenis Simona Halep, informează RomâniaTV.

În cadrul evenimentului, Imnul naţional a fost intonat de Valentin Astănculesei, tânărul care a fost filmat cântând Deşteaptăte, române! la pian în gara din Amsterdam pe 16 noiembrie, în turul 2 al alegerilor prezidenţiale.

Printre invitaţii preşedintelui s-au numărat politicieni de la PNL, în frunte cu preşedintele Alina Gorghiu,. foşti colegi de-ai preşesintelui, de la Primăria Sibiu, personalităţi din lumea sportivă şi artistică, printre care Simona Halep şi Victor Rebengiuc.

Klaus Iohannis a ţinut în faţa invitaţilor un discurs de mulţumire, în cadrul căruia a propus un moment de reculegere în cinstea celor căzuţi la Revoluţie, fără sacrificiul cărora nu ar fi fost posibilă evoluţia de până azi a României. Unii cu remarcat că acest moment de reculegere ar fi trebuit ţinut în Parlament, la ceremonia de deounere a jurământului. Discursul preşedintelui a fost postat pe pagina de internet a Preşedinţiei.

„Dragii mei,

Bine aţi venit, mulţumesc că aţi venit la această recepţie pe care am dorit să o dau cu ocazia preluării mandatului de preşedinte al României. Vă mulţumesc pentru implicarea dumneavoastră în parcursul care a făcut posibilă ziua de astăzi, fiecare dintre dumneavoastră, fiecare dintre cei din sală v-aţi implicat fiecare în felul lui. Vă felicit, aţi reuşit! Soţia mea, Carmen, şi cu mine suntem foarte bucuroşi că avem ocazia să vă salutăm aici, cu ocazia acestui eveniment. Dar în istorie, lucrurile nu vin aproape niciodată de azi pe mâine. Întotdeauna există evenimente care anunţă o evoluţie, întotdeauna există evenimente care prefigurează parcursul istoriei. Şi, cred că, în acest moment, şi poate chiar cu ocazia acestei întruniri de bucurie este bine să ne amintim că exact acum 25 de ani Revoluția română a făcut posibilă această evoluție neașteptată pentru mulți dar, în același timp, cred că este bine să ne amintim că oameni s-au jertfit pentru ca noi astăzi să putem să ne bucurăm. Și vă propun un moment de reculegere în cinstea celor care s-au jertfit cu ocazia Revoluției Române. Mulțumesc! Este o perioadă foarte specială. Suntem foarte aproape de sărbătoarea Crăciunului. Și, dacă întrebăm pe oricine ce sentimente ar trebui să așteptăm Crăciuniul, cred că majoritatea vor spune: cu calm, cu liniște și cu speranță. Și cred că aceste cuvinte sunt importante și pentru mandatul meu și sper să fie mult mai mult decât o coincidență că speranța ne-a adus aici, calmul l-am recomandat astăzi în alocuțiunea mea din Parlament și, atunci, cu această ocazie, îmi permit să vă doresc Crăciun fericit, sărbători fericite și numai bine!".

Citeşte şi: Klaus Iohannis a depus jurământul în Parlament. Avem Preşedinte! Discursul preşedintelui

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 dec, 2014
Cozma Lavinia
Prelucram din polistiren expandat sau extrudat, literele volumetrice, sigle și logo-uri 3D , figuri 3D, obiecte supradimensionale sau reclame neluminoase.Ne gasiti pe polistiren3d
22 dec, 2014
Kiatra Neamt
In discurs sa referit si despre etnici maghiari ??? Sau NU trebuia sa-i deranjeze , ptr ca lau votat......
22 dec, 2014
Kiatra Craiului
???!!! se ştie că prezenţa la vot în jud. HR şi CV a fost cea mai slabă!!!
24 dec, 2014
cocos
Ioanis si tara
La naiba un discurs mai slab si agramat nu se putea, zici ca e scris de unu cu doar 9 clase. Cat despre maghiari v-a pomenit si pe voi,... dupa discurs .

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ