Discuţie telefonică între Klaus Iohannis şi Sevil Shhaideh. Cei doi se vor întâlni săptămâna viitoare

| 22 dec, 17:29

Preşedintele Klaus Iohannis şi Sevil Shhaideh au avut, joi, imediat după conferinţa de presă a şefului statului, o discuţie telefonică. Preşedintele a sunat-o pe Sevil Shhaideh, iar cei doi se vor întâlni săptămâna viitoare, au precizat surse politice citate de Mediafax.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, menţionase şi el că Sevil Shhaideh va merge la Cotroceni dacă va fi chemată.

"Categoric. Eu nu îmi aduc aminte să fi fost vreo desemnare de prim-ministru fără ca înainte preşedintele de la vremea respectivă să aibă o discuţie serioasă cu cel pe care vrea să îl desemneze. Eu aici nu am probleme cu preşedintele, am probleme doar pentru faptul că se întârzie desemnarea. Şi sunt zile pe care le puteam folosi. Categoric vor avea o discuţie clară despre ceea ce are de gând să facă, despre cum vede guvernarea. Ceea ce nu cred că pot discuta este despre echipa guvernamentală", a spus liderul PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că desemnarea premierului va avea loc după Crăciun. Klaus Iohannis a amânat, joi, desemnarea viitorului premier al României, după ultimele consultări pe care le-a avut cu PMP şi reprezentanţii Grupului Minorităţilor. Coaliţia majoritară din parlament formată din PSD şi ALDE a propus-o pentru preluarea şefiei Palatului Victoria pe Sevil Shhaideh, iar PMP, pe deputatul Eugen Tomac.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ