Dispariţia avionului Malaysia Airlines: Piloţii şi pasagerii zborului MH370, în vizorul anchetatorilor

| 16 mar, 2014

Căutările zborului MH370 - care şi-a schimbat direcţia şi a dezactivat comunicaţiile în mod "deliberat", după care s-a "evaporat", în urmă cu opt zile - se concentrau duminică asupra a două regiuni vaste, în timp ce anchetatorii investighează minuţios piloţii şi pasagerii.

Malaysia confirmă percheziţii la domiciliile piloţilor zborului MH370 şi examinarea unui simulator

Poliţia malaysiană a percheziţionat domiciliile celor doi piloţi ai zborului MH370, care a dispărut de pe radare fără să lase vreo urmă, în urmă cu opt zile, şi examinează simulatorul de zbor pe care comandantul de bord îl avea acasă, au anunţat autorităţile duminică.

"Poliţia a percheziţionat domiciliul pilotului sâmbătă", anunţă Ministerul Transporturilor într-un comunicat. "Ofiţerii au vorbit cu familia pilotului, iar experţi examinează simulatorul de zbor al acestuia", adaugă ministerul.

"Poliţia a percheziţionat şi domiciliul copilotului", se arată în comunicat, în care se precizează că este vorba despre o procedură "normală".

Rude sau colegi ai celor doi piloţi au vorbit, în presă, despre profesionalismul şi caracterul echilibrat ale comandantului Zaharie Ahmad Shah, în vârstă de 53 de ani, şi copilotului Fariq Abdul Hamid, în vârstă de 27 de ani.

Comandantul avea acasă un simulator de zbor, însă experţi din cadrul sectorului aerian afirmă că nu este un lucru atât de rar în cazul unor piloţi pasionaţi.

Copilotul a invitat în cabină o tânără sud-africană, în cursul unui zbor pe ruta Phuket (Thailanda)- Kuala Lumpur, în 2011, potrivit declaraţiilor acesteia pentru televiziunea australiană. Invitarea unui pasager în cabină este strict interzisă, în urma atentatelor din septembrie 2001.

Autorităţile malaysiene au anunţat sâmbătă că dezactivarea sistemelor de comunicaţie şi schimbarea traiectoriei către Oceanul Indian "corespund unei acţiuni deliberate a cuiva din avion", acesta continuând să zboare timp de aproape şapte ore.

"Cine? De ce? Unde?", se întreba în ediţia de duminică cotidianul malaysian New Straits Times.

Aceste dezvăluiri au sporit uimirea experţilor şi presei, dar şi confuzia rudelor celor 239 de persoane care se aflau la bord, care se agaţă, în unele cazuri, de o speranţă infimă că avionul ar fi putut să aterizeze undeva.

Familia lui Bob şi Cathy Lawton, un cuplu australian care se afla la bordul avionului, se declară devastată imaginându-şi prin ceea ce ar fi putut să treacă cei doi în cazul unei deturnări.

"Chiar dacă sunt în viaţă, ce au fost nevoiţi să îndure?", a declarat David Lawton, fratele lui Bob, pentru grupul de presă News Limited. "Ne păstrăm speranţa şi visele. Dar, de fapt, nu ştim prea multe", adaugă el.

Amploarea întrebărilor rămase în suspans este tot atât de mare ca zonele de căutare.

Transponderul, uşor de deconectat

După abandonarea operaţiunilor în Marea Chinei de Sud, avioane şi nave care aparţin unui număr de aproximativ zece ţări se concentrează asupra a două coridoare: la nord, din Kazahstan şi până în nordul Thailandei, iar la sud din Indonezia şi până în sudul Oceanului Indian.

Culoarul de sud este considerat mai susceptibil de către analişti, care subliniază că cel din nord traversează spaţiul aerian al mai multor ţări, ale căror radare militare ar fi reperat cu siguranţă avionul.

Premierul malaysian Najib Razak a refuzat sâmbătă să confirme o deturnare. Anchetatorii şi-au "mutat ancheta asupra echipajului şi pasagerilor", a declarat el.

Un expert în domeniul aeronautic, care a solicitat protecţia anonimatului, subliniază că "este extrem de uşor să deconectezi transponderul", un emiţător-receptor automat. "Deconectarea a putut să fie efectuată de către echipaj sau un pasager care a luat trei-patru ore de pilotare", afirmă el.

Mult mai dificil este de oprit, în schimb, sistemul ACARS, cu care este dotat Boeingul 777 şi care permite schimbul de informaţii între avion, în timpul zborului, şi centrul operaţional al unei companii aeriene. Potrivit expertului, "necesită să ai o cunoaştere excelentă a aparatului".

Poliţia a percheziţionat sâmbătă locuinţele celor doi piloţi, comandantul Zaharie Ahmad Shah, în vârstă de 53 de ani, şi copilotul Fariq Abdul Hamid, în vârstă de 27 de ani, potrivit presei malaysiene. Poliţia a refuzat să confirme acest lucru pentru AFP.

Rude sau colegi ai celor doi au vorbit despre profesionalismul şi caracterul lor echilibrat. Comandantul avea acasă un simulator de zbor, însă experţi în sector afirmă că nu este un lucru neobişnuit în cazul unor piloţi pasionaţi.

Carburant pentru opt ore de zbor

"Este necesar să ne gândim că suntem încă la începutul anchetei, deşi a trecut o săptămână de la decolarea avionului", notează Anthony Brickhouse, un membru al Societăţii Internaţionale a Anchetatorilor pentru Securitate Aeriană.

"Nu avem multe indicii: nu avem avion, nu avem epavă, nu avem date electronice provenind de la avion", a subliniat el.

Datele colectate prin satelit nu permit să se stabilească locul unde se afla avionul după cele aproximativ opt ore de zbor - o oră înainte de dispariţia după ecranele radarelor, iar după întreruperea comunicaţiilor încă aproape şapte ore.

Rezervele de carburant îi permiteau să zboare aproximativ opt ore.

Zborul MH370 şi-a părăsit traiectoria la jumătatea drumului, undeva între Malaysia şi Vietnam, la o oră după ce a decolat de la Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing, având 239 de persoane la bord.

Era ora 1.30, sâmbătă, 8 martie, condiţiile meteorologice erau favorabile, iar Boeingul 777, considerat unul dintre cele mai sigure din lume, nu a trimis niciun semnal de ajutor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ