Diversiunea protestatarilor clujeni nu a funcționat
Ceea ce nu ar admite în ruptul capului niciun teoretician partizan al protestelor, de la București sau Cluj pe tema Roșiei Montane, este declinul evident în care au intrat manifestările.
Într-o măsura mai mică sau mai mare, se va admite că, desigur, vremea rece și ploile abundente sunt cele care împuținează numărul celor care ies la protest.
Putem admite acest argument, dacă am ignora faptul că la un protest similar ca amploare, cel din ianuarie 2012 împotriva guvernului Boc, oamenii au înfruntat nu numai vremea mult mai câinoasă dar și bastoanele jandarmilor care, la acea dată, primiseră ordine constrângătoare să evacueze piața orice ar fi. Parafrazându-l pe Marin Preda, vom fi nevoiți să admitem că unde motivație nu e, nimic nu e.
Oamenii de bună credință au părăsit protestele încetul cu încetul. Unii pe măsură ce au acceptat că Parlamentul este un for mult mai potrivit în orice țară, nu numai în România, pentru o dezbatere atât de complexă. Alții pe măsură ce au constatat că manifestația se transformă ușor, ușor în altceva, la care nu au vrut să fie părtași. Desigur, oriunde se adună un număr atât de mare de oameni este inevitabil să nu apară și exaltații de rigoare. Însă de la delirul discursiv la amenințările cu tulburările sociale și asasinatele politice este totuși o cale lungă, pe care după cum s-a văzut, cei mai mulți protestatari nu au vrut să o parcurgă.
Ceea ce devine din ce în ce mai clar este că pe măsură ce numărul total al protestatarilor scade, crește în paralel numărul celor care speră că aceștia vor fi ”puşi la punct” de forțele de ordine iar manifestația, în analogie cu cea amintită din ianuarie 2012, se va revigora degenerând într-un conflict violent și de amploare. Asul din mâneca Guvernului constă tocmai în lăsarea manifestaţiilor libere. Acel ”noi nu suntem ca ei” s-a dovedit și aici extrem de fructuos pentru USL. Ceea însă este de așteptat, pe măsură ce manifestațiile din Cluj și București se vor micșora vertiginos, apropiindu-se de nucleul lor dur, este ca numărul provocărilor și diversiunilor să crească. Paradoxal, manifestările care au fost pașnice la momentul lor culminant, vor apărea foarte aproape de a scăpa de sub orice control pe măsura ce vor scădea în amploare.
Dacă mai avea cineva dubii în acest sens, s-a văzut foarte clar la ultimele ”îmbrânceli” cu jandarmii. Deșii aceștia au avut un ordin evident de a nu răspunde la provocări și mai ales de a nu escalada un conflict cu elementele turbulente, o intervenție fermă a fost inevitabilă. Însă, cum s-a văzut ulterior, elementele extremiste nu sunt capabile deocamdată să depășească acel prag psihologic care îi împiedică pe oamenii obișnuiți să se încaiere cu jandarmii. În plus, comparând protestele de acum cu cele din iarna trecută ne apar evident că ceva s-a schimbat iar forțele de ordine se comportă democratic.
Ei sunt acolo tocmai pentru asigurarea siguranţei publice nu pentru a contribui la scandal, misiune care le-a reușit cu brio și la Cluj, zădărnicind astfel diversiunea celor care vor cu orice preț să declanșeze un conflict pe marginea protestului.