DNA, ultimatum pentru Senat. Ce au cerut procurorii

| 20 apr, 13:10

Direcția Națională Anticorupție informează, luni, că a revenit cu o nouă cerere adresată președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a unor înscrisuri necesare cauzei în care senatorul Dan Șova este cercetat pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, relatează Agerpres.

Procurorii DNA avertizează senatorii că dacă vor refuza punerea la dispoziție a documentelor cerute vor răspunde conform legii.

"Direcția Națională Anticorupție revine cu o nouă cerere adresată președintelui Senatului dl. Călin Popescu Tăriceanu prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a unor înscrisuri necesare cauzei în care senatorul ȘOVA DAN-COMAN este cercetat cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Concret, DNA cere predarea:

1. tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul României ca urmare a cererii DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Șova Dan Coman;

2. tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul Românei în anii 2014 și 2015, ca urmare a cererilor DNA pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a senatorilor în funcție în perioada 2014-2015.

Cererea de predare de înscrisuri adresată președintelui Senatului de către procurorii DNA se întemeiază pe dispozițiile art. 170 alin 1 Cod Procedură Penală, potrivit căruia „În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă”.

În prezenta cererea se arată că „refuzul de punere a dispoziția DNA a înscrisurilor solicitate constituie infracțiunea de obstrucționare a justiției (art. 271 alin 1 lit. b Cod Penal)”.

Precizăm că alte două cereri similare fuseseră trimise președintelui Senatului, de către procurorii DNA, la datele de 9 aprilie 2015, respectiv 14 aprilie 2015, dar acestea nu au primit vreun răspuns.
Subliniem că afirmațiile făcute în spațiul public potrivit cărora cererile anterior menționate ar fi trebuit transmise Senatului, de către DNA, prin intermediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și al Ministerului Justiției, sunt eronate, deoarece respectiva procedură, fiind o procedură specială, este aplicabilă numai în situația cererii de încuviințare a reținerii/arestării (membrilor parlamentului) ori a urmăririi penale (a miniștrilor sau foștilor miniștri care sunt și membri ai parlamentului).
Or, în situația de față, procurorii DNA solicită Senatului înscrisuri necesare cauzei, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, aceleași care s-ar aplica în împrejurarea în care un organ de urmărire penală ar cere unei instituții acte sau documente ce pot servi ca mijloc de probă.", se arată într-un comunicat al DNA.

Citeşte şi: Ponta: Senatorii nu sunt angajații unui procuror de la DNA

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ