DNA anunţă că Liviu Dragnea a fost inculpat în dosarul Tel Drum
DNA a anunţat vineri că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva fostului preşedinte al PSD Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, instigare la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false.
Prejudiciul creat bugetului public este de 31.343.799 lei, sumă ce constituie un beneficiu necuvenit pentru firma câştigătoare SC Tel Drum SA.
De asemenea, DNA a mai anunţat că în acest dosar s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de alte persoane care la data faptelor erau funcţionari în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman şi faţă de administratori/reprezentanţi ai firmei Tel Drum SA şi ai altor societăţi comerciale, pentru infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la abuz în serviciu şi evaziune fiscală.
Totodată, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoană juridică SC Tel Drum SA, pentru următoarele infracţiuni: constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată (10 acte materiale), două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.
"În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: Inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, ar fi iniţiat un grup infracţional organizat din care ar fi făcut parte funcţionari din administraţia locală şi persoane din mediul de afaceri. Grupul ar fi acţionat în perioada 2001 - 2017 în scopul de a obţine, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene), prin infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii", spune DNA.
Procurorii susţin că, sub coordonarea lui Dragnea, funcţionari publici, ar fi acţionat în interesul unor societăţi private, pentru trecerea Tel Drum în patrimoniul fostului lider PSD.
"Sub coordonarea şi decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcţionarii publici ar fi acţionat în interesul unor societăţi private. Pentru funcţionarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziţionarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare şi atribuirea, în mod discreţionar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din judeţ către Tel Drum SA. SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv şi folosită la obţinerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăţi comerciale şi membrii grupului, pentru achiziţionarea de bunuri mobile şi imobile care sunt folosite de membrii grupului, pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile către aceiaşi membri", precizează DNA.
Unul dintre scopurile grupului, arată DNA, ar fi fost ca firma Tel Drum SA să câştige un contract de reabilitare a 55 km de drum judeţean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene.
"În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis şi semnat hotărâri şi dispoziţii, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiţie restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA. Cu ajutorul altor două persoane din grup ar fi folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false şi inexacte. Ar fi fost falsificate şi înlocuite date din proiectul tehnic, inclusiv prin inserarea unei condiţii care îi asigura firmei Tel Drum câştigarea licitaţiei. În plus, firma Tel Drum ar fi beneficiat şi de date confidenţiale ce au avantajat-o la obţinerea contractului. În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi făcut demersuri şi ar fi contribuit astfel încât firma Tel Drum SA să câştige şi contractul de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum judeţean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene", adaugă DNA.
Anchetatorii susţin că, în cursul procedurii de atribuire, s-ar fi falsificat şi înlocuit date, inclusiv prin introducerea condiţiei restrictive ce favoriza societatea Tel Drum, asigurându-i câştigarea licitaţiei.
De asemenea, s-ar fi majorat artificial devizul lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului.
Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri judeţene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de: 25.600.927 lei (diferenţa dintre preţul ofertat de Tel Drum SA şi preţul cel mai mic ofertat) - contractul DJ 701; 5.742.872 lei (diferenţa dintre devizul real prevăzut în proiect şi devizul modificat) - contractul DJ 506.
Prejudiciul creat bugetului public este de 31.343.799 lei, sumă ce constituie un beneficiu necuvenit pentru firma câştigătoare SC Tel Drum SA.
Inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
De altfel, Liviu Dragnea a fost adus vineri cu o dubă de la Penitenciarul Rahova, pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de inculpat în acest dosar.