DNA: Banii reprezentând mita pentru Păltineanu şi Straja erau înmânaţi ascunşi în reviste

| 10 iun, 16:36

Banii primiţi ca mită de managerii de spitale Bogdan Păltineanu şi Dan Straja au fost ascunşi în reviste, care de cele mai multe ori le-au fost înmânate în autoturismele personale sau ale mituitorilor, potrivit informaţiilor din referatul prin care procurorii DNA cer vineri arestarea preventivă a celor doi inculpaţi.

Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni", a primit o primă tranşă din mita pretinsă reprezentantului unei societăţi comerciale, suma de 26.400 de euro, pe data de 12 mai 2015.

"Întâlnirea a avut loc (...) în incinta ansamblului rezidenţial (...) din municipiul Bucureşti. Reprezentantul firmei S.C. (...) SRL a urcat în autoturismul inculpatului Păltineanu Bogdan cu revista (...) în mână, în interiorul acesteia aflându-se plicul cu suma de 26.400 euro (în bancnote de 500, 200 şi 100 de euro). La indicaţiile inculpatului Păltineanu Bogdan, reprezentantul firmei S.C. (...) SRL a pus revista în interiorul căreia se afla plicul cu bani sub scaunul din dreapta faţă al autoturismului", se precizează în referat. 

Scena s-a repetat pe 19 mai, 16 iunie şi 21 august 2015, când Păltineanu a mai primit în autoturismul mituitorului 19.500 de euro, 18.600 de euro şi respectiv 22.500 de euro, reprezentând tranşe din "comisionul" stabilit pentru derularea în bune condiţii a unui contract. Managerul a mai primit încă o tranşă de 5.000 de euro pe data de 13 iulie 2015, banii fiindu-i înmânaţi într-un imobil care îi aparţinea. 

Aceeaşi metodă de remitere a mitei a fost folosită şi în cazul lui Dan Straja, managerul Institutului Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu". 

Astfel, Straja a primit de la reprezentantul a două firme furnizoare, pe 1 mai 2015, suma de 55.000 euro, reprezentând "comisionul" stabilit pentru derularea în bune condiţii a contractelor, adică emiterea de comenzi şi efectuarea de plăţi. 

"Suma de 55.000 euro a fost remisă inculpatului Straja Nicolae Dan în biroul acestuia din incinta Institutului Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" într-o revistă (...). Cu privire la suma de bani remisă, singurele mesaje dintre inculpatul Straja Nicolae Dan şi reprezentatul firmelor furnizoare au fost transmise scris, pe postit-uri de culoare galbenă care ulterior au fost rupte", se arată în referatul DNA. 

Pe 8 mai 2015, Dan Straja a mai primit de la reprezentantul celor două firme 45.750 euro ascunşi într-o revistă, de această dată banii fiindu-i remişi în autoturismul personal. 

"Reprezentantul firmei (...) SRL a urcat în autoturismul inculpatului, a scos din revistă (...) plicul cu bani şi ulterior l-a pus împreună cu revista pe preşul din dreapta faţă al autoturismului, potrivit indicaţiilor primite de la inculpatul Straja Nicolae Dan. Din discuţiile purtate rezultă în mod cert că Institutul avea contracte în derulare cu SC (...) SRL şi SC (...) SRL, că în următoarea săptămână urma să fie emisă o nouă factură, precum şi faptul că urmau să mai încheie şi alte contracte", se menţionează în documentul citat. 

Bogdan Păltineanu şi Dan Straja au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi vineri la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. 

Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă ''Bagdasar Arseni'', la data faptei manager la Institutul "Ana Aslan", a primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale, în cinci tranşe, sumele de 73.450 euro şi 18.600 lei, ce reprezentau comisionul stabilit pentru derularea în bune condiţii a unor contracte, potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES. 

"În perioada 12 mai - 21 august 2015, inculpatul Păltineanu Bogdan, în calitate de manager al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie 'Ana Aslan', în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în ceea ce priveşte încheierea contractelor de achiziţii, derularea contractelor, angajarea unităţii în operaţiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale, în cinci tranşe, sumele de 73.450 euro şi 18.600 lei. Banii, primiţi de inculpat atât într-un imobil ce-i aparţinea, cât şi în autoturismul personal, reprezentau comisionul stabilit pentru derularea în bune condiţii a contractelor respective (emitere comenzi, plată facturi)", se arată în comunicat. 

La rândul său, Dan Straja este suspectat că a primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale, în două tranşe, suma totală de 95.750 de euro. 

"În perioada 1 - 8 mai 2015, inculpatul Straja Dan Nicolae, în calitate de manager la Institutul Oncologic 'Alexandru Trestioreanu', în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în ceea ce priveşte încheierea contractelor de achiziţii, derularea contractelor, angajarea unităţii în operaţiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale, în două tranşe, suma totală de 95.750 euro. Sumele de bani, ce au fost primite de inculpat atât în biroul său din cadrul instituţiei pe care o conducea, cât şi în autoturismul personal, pe o stradă necirculată, indicată anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit pentru derularea în bune condiţii a contractelor respective (emitere comenzi, plată facturi)", se menţionează în comunicatul DNA.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ