DNA cercetează informaţiile publicate de Rise Project
Jurnaliştii de la Rise Project au publicat un prim articol al investigaţiei pornite de la valiza cu documente, pe care ar fi primit-o de la un localnic din Teleorman. Procurorii anticorupţie au în lucru un dosar în care sunt cuprinse aceste informaţii.
Deşi Liviu Dragnea neagă cu vehemenţă că ar avea vreo legătură cu valiza pierdută şi regăsită, Direcţia Naţională Anticorupţie a confirmat, pentru Digi24, că informaţiile apărute au într-adevăr legătură cu un dosar în lucru. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a răspuns, luni, în Parlament, mai multor întrebări referitoare la articolul RIse Project despre legăturile familiei Dragnea cu Teldru, negând că ar avea vreo legătură. „Eu nu ştiu ce aţi publicat dvs. Există nişte instituţii ale statului de drept - DNA - prietenii dvs, care trebuie să investigheze. Eu nu am nicio legătură cu acea valiză. Nicio altă companie nu mi-a plătit nimic pentru proprietăţile mele”, a spus Dragnea. O valiză cu informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces când au percheziţionat fizic şi informatic sediul firmei, anul trecut, a fost găsită în zona rurală din Teleorman, de către un localnic, chiar pe proprietatea lui, anunţă RISE Project pe Facebook.
Valiza conţine: un hard negru în care a fost salvat tot conţinutul de 63,39 GB din computerul unui om-cheie de la Tel Drum, mii de facturi, contracte, bilanţuri, devize, procuri, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont, ordine de plată, documente personale ale unor interpuşi, rapoarte de audit, tabele contabile. În plus, 14.800 de fotografii şi filmuleţe de la evenimentele companiei cu personajele grupării şi standardul lor de viaţă, documente, selfie-uri, capturi de ecran cu discuţii - majoritatea provenind din backup-ul mai multor telefoane. dar şi 54.710 mailuri şi ataşamentele de pe adresa de serviciu. În aceeaşi valiză se afla şi o tabletă Samsung care i-a aparţinut directorului general Tel Drum, Petre Pitiş, precum şi o agendă cu 980 de numere de telefon strânse în ultimii ani: „Băsescu”, „Hrebe”, „Dăncilă”, „Bănicioiu”, „Pieleanu”, „L I V I U”. De asemenea, valiza conţinea şi un stick de memorie cu informaţii de lucru ale unei şefe de gestiune din Tel Drum, procese verbale cu lucrări edilitare recepţionate şi fotografii din companie, peste o mie de hârtii.
După prezentarea întregului conţinut al valizei, RISE Project încheie mesajul postat pe Facebook cu promisiunea că urmează o serie de dezvăluiri: „Le-am citit, procesat, analizat. În curând, pe RISE Project. Weekend plăcut în continuare!“ În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul Tel Drum, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul. Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 avea ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice , prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spun procurorii DNA. Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 a vizat obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice, prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spun procurorii DNA.
Prejudiciul în acest dosar este de 30 de milioane de lei prin abuz în serviciu şi de 20 de milioane de euro prin fraudarea fondurilor europene. De asemenea, DNA a anunţat că liderului PSD, Liviu Dragnea, i-a fost pus sechestru asigurător şi poprire pe toate bunurile, până la concurenţa sumei de peste 127,5 milioane de lei, în dosarul Tel Drum. Astfel, în cazul liderului PSD procurorii DNA au dispus sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 de lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie. Liviu Dragnea a contestat această măsură şi la sfârşitul anului trecut, dar solicitarea i-a fost respinsă de instanţă. Maria Vasii, avocata liderului PSD, invoca faptul că nicio instituţie nu s-a constituit parte civilă în acest dosar şi, prin urmare, nesolicitând nimeni recuperarea vreunui prejudiciu, procurorul nu ar fi avut dreptul să ia măsuri asigurătorii. "Am contestat ordonanţa de instituire a măsurilor asigurătorii deoarece a fost emisă de procuror cu nerespectatrea unor forme esenţiale cerute de lege. De exemplu, măsura asiguratorie a fost justificată de către doamna procuror prin aceea ca să se indisponibilizeze bunuri necesare pentru acoperirea despăgubirilor, a prejudiciului. Noi nu avem nicio constituire de parte civilă, ca atare nimeni nu a revendicat până în prezent un prejudiciu. Procurorul nu are căderea să indisponibilizeze din oficiu în lipsa unei părţi civile care să revendice aceste despăgubiri”, a declarat avocata Maria Vasii. Mai mult, ea a spus că sechestrul a fost pus "după ureche", pentru că bunurile liderului PSD nu au fost evaluate. În 17 ianuarie 2018, DNA a anunţat că a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale firmei Tel Drum, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589,51 lei (reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat). La aceeaşi dată, DNA a anunţat extinderea urmăririi penale în cazul societăţii, cercetată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu.