DNA cere pedeapsa maximă pentru Bogdan Olteanu

| 03 oct, 11:51

Un magistrat al DNA a cerut joi în sala de judecată la Tribnunalul București o pedeapsă orientată spre maximum pentru fostul deputat PNL Bogdan Olteanu, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență în interesul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu pe tema alegerii Guvernatorului Deltei, potrivit stiripesurse.ro.

La termenul de joi al procesului procurorul DNA a susținut pledoaria finală în proces și a cerut în final condamnarea lui Olteanu la o pedeapsă orientată  spre maximum prevăzut de lege.

Concret, pedeapsa maximă pentru fapta de trafic de influență care este potrivit legilor actuale în vigoare de zece ani.

”E adevărat că fapta despre care vorbim e săvârșită departe în timp. E adevărat că a avut funcție importantă și de notorietate. Premierul de la acea era Tăriceanu Călin Popescu și este de notorietate.

Vorbim de sume colosale și pentru ce? Pentru ocuparea unui post cu nu o foarte mare însemnătate. Traficul de influență față de premier a fost arătat. Totul prezintă un grad foarte ridicat de pericol. Nu putem cere altceva decât o pedeapsă orientată spre maximum. Nu putem cere altceva decât executarea efectivă a acesteia”, a spus procurorul în fața judecătorului Georgiana Iorguț de la Tribunalul București.

Pentru a cere această pedeapsă procurorul a explicat că ”Olteanu a cerut și primit un milion de euro și sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vântu”.

În rechizitoriul transmis instanței de judecată procurorii arată că în perioada iulie - noiembrie 2008, Olteanu, în calitate de președinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă primul ministru de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ