DNA: Șefa Secției de Cardiologie din Spitalul Constanța, sub control judiciar. Motivul: Nicușor Constantinescu

| 09 iun, 11:25

Procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de Raluca-Irinel Parepa, șefă a Secției de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, și față de Marius Țoringhibel, medic primar în cadrul aceleiași secții, pentru favorizarea făptuitorului, în legătură cu internarea lui Nicușor Constantinescu.

Potrivit unui comunicat al DNA, în 8 iunie, Parepa și Țoringhibel au dispus internarea lui Nicușor Constantinescu la subunitatea medicală unde își desfășoară activitatea, astfel încât acesta să execute măsura arestului preventiv în condiții mai blânde.

"Nicușor Constantinescu a fost internat în unitatea medicală respectivă, deși era obligatorie internarea sa într-una din unitățile medicale ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu efectul sustragerii acestuia de la executarea, în mod legal, a măsurii arestării preventive dispuse de către instanța competentă, pe durata internării în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Concret, din probatoriul administrat a reieșit că diagnosticul la internare al inculpatului nu necesită internarea în unitatea medicală mai sus menționată", susțin procurorii.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi medici trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la DNA sau la IPJ Constanța — SIC, organ desemnat cu supravegherea, ori de câte ori sunt chemați; să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte conform programului de supraveghere; să nu depășească limitele teritoriale ale României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme; să nu se apropie de Nicușor Constantinescu, de membrii familiei acestuia și de interpușii lui și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect pe nicio cale.

"Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", subliniază DNA.

Procesul în care este judecat Nicușor Constantinescu a fost suspendat miercuri, la cererea medicilor, pentru a-i acorda asistență medicală de urgență la spital, după ce inculpatul a acuzat probleme medicale.

Magistrații Curții de Apel Constanța nu au reușit nici miercuri să dezbată probele pe marginea apelului formulat atât de procuror, cât și de Nicușor Constantinescu, la sentința de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare la care a fost condamnat fostul președinte al CJ de Tribunalul Constanța în dosarul de subfinanțare a Centrului Militar Zonal. Medicul de la Serviciul Județean de Ambulanță care îl asista pe inculpatul adus din arest în sala de judecată a cerut transportarea de urgență a acestuia la spital, pentru stabilizare, după ce a constatat că i-a crescut tensiunea arterială.

Judecătorii au acceptat transportarea la spital a inculpatului, mai ales că procurorul de caz, Andrei Bodean, a declarat că nu se opune. Procurorul DNA Andrei Bodean a cerut însă ca dezbaterile pe caz să continue chiar în lipsa lui Constantinescu.

Magistrații au dispus acordarea unui nou termen de judecată pentru data de 22 iunie și a solicitat depunerea de concluzii scrise de către noul apărător angajat de Nicușor Constantinescu, Nicolae Mihălică. La intrarea în Palatul de Justiție din Constanța, Constantinescu anunțase presa că și-a concediat avocatul, după ce instanța i-a refuzat toate cererile formulate în acest dosar.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ